Category: cantec

Silvia AVRAM: Lunca

Paşi mici păşesc prin iarba înrourată
Lăsînd poteci, poteci prin păpădii,
De peste pod, se vede lunca toată
Şi-apoi pădurea ce te-aşteaptă ca să vii.

Se-aude clopotul şi toaca, printre ramuri
Ecoul se izbeşte de copaci,
Iar plutele foşnesc, când toţi stejarii,
Treziţi din somn, troznesc îmbrăţişaţi.

Ram lângă ram, frunzişul se-mpreună,
Doar trunchiul gros îi ţine separaţi.
Par nişte trupuri ce se ţin de mână,
Prin rădăcină însă toţi sunt fraţi.

Se vede zidul, parcă de cetate
Şi crucea ce se-nalţă către cer;
O bucurie sfântă te cuprinde
Lăsînd în urmă tot ce este efemer.

Pluteşte-n aer parcă veşnicia,
Tot zbuciumul trupesc s-a domolit,
De-ai căutat o cale în astă viaţă
Aici întreaga căutare s-a sfîrşit.

Un Sfânt Locaş, în care omul şi natura
Slujeşte fiecare în felul său,
Trecutau sutele de ani, de când în LUNCĂ
Se-nalţă rugăciuni spre Dumnezeu.

Poezie dedicată Mânăstirii Sfântul Nicolae Grădiştea ILFOV şi tuturor slujitorilor acelui loc,
Cu multă dragoste.

Razvan CLAUDIESCU : Romanta omenirii

Mă pun în genunchi şi mă rog la cer
Ca Domnul Iisus să aibă grijă de lume,
De copii şi de femeile însărcinate,
Care ne sunt ca rodul pământului nostru;
Bătrânii ne sunt glasul, istoria noastră,
Iar bărbaţii au putere în credinţă.

Ţine-mă Doamne-n în poala ta,
Că am să-ţi mărturisesc ceva.
Doamne Dumnezeule,
Ocroteşte lumea de răutate,
Dă-le multă, multă sănătate
Copiilor, ca să ne ducă tradiţia mai departe,
Că ei sunt viaţa şi speranţa noastră.

O lacrimă de jale, o lacrimă de supărare…

Vreau ca lumea să simtă numai iubire, bucurie,
Necazurile să nu le simtă,
Vreau ca pe fiecare persoană
Să-i binecuvântezi cu sănătate şi fericire eternă.

Oare îmi promiţi că oamenii vor fi bine ?
Vei fi lângă mine, vei fi lângă ei ?
Vreau să ne dai o mângâiere.
În timp ce mă rog pentru omenire,
Pentru ei aduc o mică jertfire,
Vreau în lume parte numai de iubire.

Arată-mi calea mea,
Arată-mi calea lumii,
Arată-mi calea vieţii,
Arată-mi calea eternităţii.

Du-mă în Rai
Ca să văd cum e,
Să povestesc tuturor
Să fie mai buni,
Să aibă în suflet credinţă,
Pentru păcat, căinţă.

Doamne, omenirea-i în mâna ta;
Asta-mi e dorinţa mea:
Omenirea să trăiască bine !
Vreau să-i ocroteşti pe toţi,
De necazuri să-i izbăveşti, căci poţi.
În faţa tuturor sfinţilor îmi aplec capul,
Ca voi să aveţi parte de noroc.

Oameni cu bani, nu staţi nepăsători,
Haideţi să ajutăm oamenii sărmani!

Luca Ionel BRANISLAV: Sarbatoare

Bucuria mea cea mare şi Nădejdea mea cea tare,
Cerească Împărăteasă şi Preaminunată Floare,
Azi, în cer şi pe pământ, e sărbătoare mare,
E sărbătoarea Ta, Preasfântă Născătoare.

Azi Serafimii şi cu Heruvimii într-un glas Îţi cântă,
Îngerii şi oamenii şi toate cele care nu cuvântă,
Natura întreagă, de bucurie se frământă,
Pentru că e ziua Ta, Măicuţa mea Preasfântă!

Să străluceşti că soarele între cetele îngereşti,
Să ne povăţuieşti şi să ne aperi, să ne mântuieşti,
Peste oameni, peste îngeri, de-a pururi să domneşti,
Că Preasfântă, Preacurată şi Preanevinovată eşti.

Noi, azi, cu buze păcătoase, pe Tine Te mărim,
Noi, azi, cu inimi întinate, pe Tine Te cinstim,
Curăţeşte-ne Stăpână, în Har să strălucim,
Cu Serafimii şi cu Heruvimii în veci să Te slăvim.

Luca Ionel BRANISLAV: Inger sau calugar

Se aude-n depărtare
Un cântec preafrumos,
Ce-ar putea să fie oare?
Un imn Domnului Hristos.

Al cui e cântul drăgăstos
Atât de lin şi de sublim
Atât de dulce şi duios,
O fi pe-aici vre-un Heruvim ?

O fi vreun îngeraş căzut
Între oamenii ce pier,
Care plânge nevăzut,
Căutând calea către cer?

Văd în depărtare-un munte
Şi nici ţipenie de om,
Oare muntele să cânte
Pe aşa un dulce ton ?

Mă apropii-ncetişor,
Dar mă opresc mirat:
Oare acest vântişor
Să cânte-atât de minunat?

Lângă munte am ajuns
La o peşteră micuţă,
Cine oare stă ascuns
Aici, că o vrăbiuţă ?

Intru, dar cu mare teamă
Micindu-se inima mea,
Şi fără să mă bage-n seamă,
Un monah, plângând, cânta.

Şi cânta el şi plângea
Ca fiind al nimănui,
Tot muntele se întrista
Şi plângea de jalea lui.

Iar când în duh se bucura,
Şi stâncile se veseleau,
“Osana” peştera cânta
Şi cu toţi slavosloveau.

Şi cânta cântec de dor
Cum n-am auzit nicicând,
Către al sau Mântuitor
Atât de trist, smerit şi blând.

Tristeţea lui mă întrista
Şi cu el plângeam şi eu,
Cântul lui mă veselea
Şi mă ‘nălţa la Dumnezeu.

Multă vreme am stătut
Topindu-mă în al sau zel,
Că aşa mi s-a părut
Că ceru-ntreg este în el.

Poate a fost o minune,
Acea albă floare de nufăr,
Nici acuma nu pot spune
De-a fost înger sau călugăr.

El demult este plecat,
Dar mai răsună pe pământ,
Glasul lui imaculat,
Glasul imnului cel sfânt.