Aneta TÎMPLARU-HORGHIDAN : Icoana

La fiecare colț de viață
Stăteau ca vulturii la pândă
Ispitele: să-mi schimbe drumul
Și-apoi, clipind nevinovate,
Să se adune și să râdă!

Am așezat în poarta casei
Icoana Domnului Isus:
Mi-era de-ajuns să-i mângâi Chipul,
Privirea Lui mi-era de-ajuns!

Chiar dacă, uneori, Ispita
Se strecura printre uluci,
Mă mângâia ca o nălucă,
Mă cuprindea cu brațul său
Și se mândrea că m-a sedus:

Vedeam Icoana cum se luptă,
Cum mă desprinde de nălucă
Și cum m-aduce lăcrimând,
În vatra mea!