Aneta TÎMPLARU-HORGHIDAN : Aș colinda…

Aș colinda, Doamne,
pe ulița din sat,
dar au venit aceiași,
ce-odată Te-au scuipat!

Aș colinda, Doamne,
pe deal, în Casa Ta,
dar drumu-i plin de gropi
și nu Te pot vedea!

Aș colinda, Doamne,
pe drumul pietruit,
dar sunt prea mulți, aceia
ce Chipul Ți-au lovit!

Aș colinda, Doamne,
să-Ți spun: cât Te-am Slăvit!
dar sunt, din nou, aceia
ce, crud, Te-au Răstignit!

Aneta TÎMPLARU-HORGHIDAN : Un semn

Nu vede nimeni că plânge Adevărul,
Că lacrimile lui înoată-n minciună?
Au ajuns de rușine dreptatea și cinstea:
Hoții sunt Regi: hoția-Regină;

Lăcomia se-nălță în vile pompoase,
Pârjolește necinstea gândul curat,
Se umflă în pene ateii!
Se-ndoapă bogatul din lucrul furat.

În cuvinte-ncrucişate se-ascund fariseii
Și gloata-i urmează!
Se chinue mintea, cea rămasă lucidă,
Să-i înțeleagă;

Nu vede nimeni că arde Pământul,
Că focul se-ntinde, avid, peste noi?
E un semn de-ntrebare din Lumina Divină:
Ori ardem, ori aducem Adevăru-napoi!

Aneta TÎMPLARU-HORGHIDAN : Cumpăna

În suferință trupul meu se zbate
Cuțite reci mă-nţeapă peste tot,
Nu pot să spun în ce loc e durerea:
În trup e sufletul sau este mort?

Și fiecare strop de suferință
În picături de gheață curge-n vene!
Văzui sfârșitul cum îmi face semne:
Tu ce stai suflete îngenunchiat?

Veni din Cer o rază de lumină
Și-un Înger se opri la patul meu,
Nu știu dacă trăiam ori deliram:
Tu, suflete, te-ai plâns lui Dumnezeu?

Aneta TÎMPLARU-HORGHIDAN : Care Ți-e chipul?

Care ți-e chipul Tău, iubire?
Ți-l pot cuprinde cu privirea?
Și pot fi sigur că ești tu?
Nu mă înșeală-nchipuirea?

Ești umbra visului din oameni?
Cetatea Sfântă înălțătoare?
Ești glasul inimii când plânge?
Dorință de a-ți da valoare?

Ești teama de singurătate?
Ori infinitul ce-l dorim?
Ești timpul ce ne cere prețul?
Limanul, când ne rătăcim?

Sau glasul sângelui ce strigă?
Ori fuga de abisul morții?
Ești goana după împlinire?
Ești Chipul Domnului, iubire!

Aneta TÎMPLARU-HORGHIDAN : Agonia căderii

Sunt peștera strigătului înăbușit
Și-a zâmbetului strivit de durere,
Lăcașul ascetic al muntelui falnic
Ce, tainic, îndură agonia căderii.

Fantome bizare se plimbă anarhic,
Se-amestecă glasuri în râs nebunesc,
În țurțuri de gheață se pierde speranța,
Iar cugetul geme, zdrobit de-ntuneric.

Cristale de suflet aleargă prin grotă,
Și-ncearcă să-nchege un tot, din bucăți,
Dar ecoul le aruncă din perete-n perete,
Spulberându-le visul și-adâncindu-le-n gol.

Voința, chircită, își caută drumul
Prin labirintul plin de urme și voci,
Iar pașii se-aud suspinând, tot mai slab,
Cum se-afundă-n mlaștinile reci.

Într-un colț, un cristal a-nceput să se roage,
O cruce-a făcut dintr-un ţurţur de gheață;
Și…uimire: Lumină, Cale, Speranță
Vino cu mine, mi-a spus Iisus!

Aneta TÎMPLARU-HORGHIDAN : Lumina

Într-o existența agitată,
plină de griji și căutări,
printre oameni roboți,
cu principii așezate-n vitrină;

Într-o lume-n care nu știi
ce e rău și ce e bine,
zilnic în goană după refugii,
în speranța unui nou răsărit,

Printre căderile în gol:
alerg spre Tine, Dumnezeule!
Lumina Ta este oaza,
care-mi bucură sufletul!

Aneta TÎMPLARU-HORGHIDAN : Te-am căutat, Doamne

Te-am căutat, Doamne, peste tot
Și-am întrebat vântul dacă Te știe:
El a trecut, însă, mai departe
Și-a lăsat adierea, pe mine!

Am întrebat ploaia de Te-a văzut
Și-alergam după ea, pe răzoare,
Dar ea s-a făcut că n-aude
Și ploua peste mine: răcoare!

Prin fulgii de nea, Te-am căutat, Doamne
Și-auzeam, parcă, cântec de Îngeri,
Dar ningea, mai departe, pe zare
Și fulgii lăsau, peste mine, atingeri!

Am intrat, apoi, înlăuntrul meu
Și-am întrebat sufletul dacă Te știe:
Nu mi-a spus nimic, a tăcut,
Dar pe chip avea Bucurie!

Aneta TÎMPLARU-HORGHIDAN : Țărâna

Tu ne-ai făcut Doamne din țărână
Și prin țărână ne-am tot ostenit,
Chiar dacă uneori ne-am rătăcit,
Tot prin țărână drumul l-am găsit.

Tu ai dat Har țărănii și-ai făcut
Că prin țărână s-ajungem la Tine,
Iar cei ce Te găsesc, în viața-aceasta,
Vor ști: că nu țărână vor rămâne.

Tot din țărână ai creat iluzii
Și ne-ai lăsat Iubirea la-ndemană,
Că să avem mai multă râvnă-n viață
Și să uităm că suntem: din țărână.