Carmen : Parintii

O fetiţă scumpă-aveţi,
De ea să vă îngrijiţi
Şi poate şi-un alt copil
În curând o să primiţi.

Nu este altă femeie
Tot aşa cum este mama,
Nu mai este alt bărbat
Tot aşa cum este tata.

Şi orice s-ar întâmpla,
Orice ceartă sau durere,
Numai dragostea-ntre voi
Să o aveţi în vedere.

Să iertaţi de v-aţi greşit,
Să uitaţi tot ce-a fost rău,
S-o luaţi de la-nceput,
Oricât vă va fi de greu.

Doar uniţi veţi reuşi
Bine-n viaţă să trăiţi
Şi pe-ai voştri dragi copii
Să îi faceţi fericiţi.