Aneta TÎMPLARU-HORGHIDAN : Treceam pe lângă cimitir

Treceam pe lângă cimitir
când mă jucam, copil fiind,
iar florile de pe mormânt
nu-mi răscoleau niciun fior;

Aveam în minte veșnicia,
credeam că sunt nemuritor,
iar moartea lor, pământ uscat,
era ca o poveste veche
cu întâmplările din sat.

Az trec tăcut și trist,
cu pioșenie-mi fac cruce
și mă întreb, cu glasul slab:
câte dorințe, câte vise, câte iubiri
stau îngropate și uitate în nesătulul cimitir?

Răspunsul vine ca o boare
și îmi șoptește la ureche:
nu sunt uitați și nu sunt singuri!
de l-au iubit pe Dumnezeu,
acuma sunt în Cer cu El.