Silvia MOIAN : Veniţi de luaţi lumină!

Veniţi de luaţi lumină !
S-a auzit un glas biruitor în noapte.
C-a înviat Iisus Hristos, Mântuitorul lumii
Şi ne-a adus, prin jertfa Sa, iertare de păcate.

S-a sculat din morţi Lumina,
Că întunericul nu poate s-o cuprindă.
A biruit scoţând pe cei legaţi, Iubirea.
Că din iubire, a dus a crucii grea osândă.

Veniţi de luaţi cu toţi, lumina!
Ce ne-a adus iertare, pace şi speranţă.
Şi ne-a unit prin trup şi sânge cu Dumnezeirea,
Trezindu-ne din moartea păcatelor la viaţă.

Spre dimineaţă, zeci de luminiţe aprinse,
Se întorc cu veselie şi paşi grăbiţi spre casă.
A înviat Hristos, a biruit aducând mântuirea,
Parfum de flori şi triluri minunate în văzduh se înalţă.

Silvia AVRAM : Lumina lumii

Ard candeli de lumină în fiecare casă
Şi-n suflete-i aprinsă Lumina Ta Cerească.
Pe-ntreg pămîntul, iarăşi, Lumina e solie,
Tot omul simte-n suflet o Sfântă bucurie.

Apostolii Tăi, Doamne, veghează printre noi,
Mesajul lor ne spune: LUMINA E ÎN VOI !
Primiţi cu bucurie Lumina din Lumină,
Iar viaţa să vă fie curată şi senină.

De veţi păstra credinţa şi dragostea în voi,
La marea Înviere vom învia şi noi!
Lumina Învierii speranţa ne-a redat
Mesajul bucuriei HRISTOS A ÎNVIAT!

Silvia MOIAN : A Inviat Hristos !

În mormânt cu trupul Domnul Iisus era
Şi prin iad cu sufletul, ca un Biruitor umbla.
În Rai pe tâlharul de pe cruce cu drag l-a primit
Şi pe Tronul slavei cu Tatăl Ceresc s-a odihnit.

Dar a treia zi din mormântul cel întunecat
Trupul cel atât de chinuit, îndumnezeit a înviat.
Aducând bucuria în iad, în cer şi pe pământ,
Cuprinzând şi în moarte, şi în viaţă toate câte sunt.

A înviat Hristos în noi, în fiecare, morţi în greu păcat,
A adus Lumina în sufletul întunecat şi ne-a salvat.
Bucuria a cuprins orice făptură din cer şi pe pământ.
A înviat Hristos, a biruit iubirea, văzduhul tot sfinţind.

Claudiu-Nicolae ŞIMONAŢI : Părintelui Manase

Ai fost un suflet
plin cu bunătate
ai fost de laudă
prin multe fapte

ai fost duhovnic
la mulţi credincioşi
ai dus pe calea dreaptă
pe cei păcătoşi

dar a venit momentul
când Tatăl cel Ceresc
în zi de sărbătoare
te-a ridicat spre EL

te voi păstra în suflet
părinte drag Manase
din gând nu te voi scoate
de e până la moarte.

Elena MARIAN: Paştile

Prin pomi e ciripit de păsări
Ce ne desfată cu-a lor cânt.
Şi soarele surâde vesel,
Că-i mulţumire pe pământ.

Copiii saltă pe câmpie
După vreun fluture neastâmpărat.
Tinerii prinşi în horă mare
Joacă cu pasul măsurat.

Bătrânii strânşi mai la o parte
Întrerupându-şi a lor sfat,
Ciocnesc cu toţii ouă roşii
zicând: “Hristos a Înviat!”

Silvia MOIAN : Nu am lacrimi

Eu nu am lacrimi, pocăinţă,
Să plâng trecutul meu căzut.
Nici mir, nici vas de alabastru
Picioarele să-ţi ung şi să sărut.

Ea a venit cu multă umilinţă
Şi s-a plecat smerit în faţa Ta.
Iar eu, lipsită de iubire şi credinţă,
Cu greu înalţ spre Tine ruga mea.

Şi nu i-a fost ruşine ca să plângă
Trecutul său, prea negru de păcat.
Ci ţi-a spălat picioarele cu lacrimi,
Le-a şters şi uns cu mirul cel curat.

Iar eu străin de tot ce-i bun în lume,
Trăind nepăsător de legea cea divină,
Alerg neliniştit prin lumea asta mare
Şi nu găsesc nici pace, nici odihnă.

Eu nu am lacrimi, nu am umilinţă,
Nici dragoste să mă întorc la Tine.
Dar Tu cu milă iarăşi mă primeşte,
Îmi dă iertare, pace şi mă mântuieşte.

Maria-Lucia CORNEA : Lumina unei stele

Am ţinut în palme o stea
Ce primise căldura din soare,
Lumina ei delicat mângâia
Oferindu-mi o dulce desfătare.

M-am încălzit la lumina ei
Şi am privit-o mereu cu nesaţ,
Dar mi-am retras paşii grei
Căutând tot vechiul opaiţ…

Cu durere am aşezat-o pe cer
Acolo unde îi este menirea,
Să lumineze în nopţile cu ger
Să binecuvânteze toată zidirea.

Ochii-mi ridic când mi-e dor
Spre cerul luminat de stele,
Privesc steaua aceea cu fior
Înghiţindu-mi lacrimile grele.

Silvia MOIAN : Două aripi

Două aripi ne-a dat Domnul în dar:
Postul şi cu rugăciunea, cea plină de har.
Cu ele cobori pe Creator din Cerul Său
Şi te înalţi tu, omule, spre Dumnezeu.

Te ridici deasupra nevăzuţilor vrăjmaşi
Şi iei puteri nebiruite, de rele să te laşi.
Devii mai bun, virtuţile ţi le sporesti
Şi-n duhul cel duhovnicesc tu creşti.

Dar vai, ce greu e să transpui în faptă
Rugăciunea cea smerită şi curată,
Că mii de griji atunci se îngrămădesc fierbinte,
Să te oprească, să nu mergi înainte.

Vin zeci de gânduri rele sau fără de folos,
Că să nu mergi drept pe calea lui Hristos,
Te împiedică şi te opresc, te leagă-n jocul lor,
Şi îţi curmă, spre ceruri duhovnicescul zbor.

Să folosim tot ce Dumnezeu ne-a dat în dar,
Să nu lăsăm să treacă timpul vieţii în zadar,
Postul şi cu rugăciunea să ne înalţe spre mântuire,
Ca la sfârşit, toţi să ajungem în cereasca Împărăţie.

Sivia MOIAN : Pe Golgota

Un deal sterp se înălţa în zare,
Umbrele a trei cruci se văd în depărtare.
Şi întunericul a cuprins în plină zi întreaga fire,
Neliniştea şi spaima se răspândesc peste omenire.
Bărbaţii se bat în piept cu groază,
Femeile plâng de disperare,
Fantome negre în văzduh planează.
E întuneric, un duh de frică se răsfrânge peste oameni
Şi ţipete sinistre printre lume se aud.
O Doamne, ce se întâmplă, ce taine triste se ascund ?

O voce se aude din întunericul depărtării:
– Este  El, pe cruce, l-au răstignit iudeii !
Stăpânul universului, Creatorul cel divin,
E acum în agonie, amar e al Său chin.
El, care pe tronul Lui, de îngeri înconjurat a fost,
Şi numai cu o vorbă, oşti cereşti putea ca să aducă
Şi numai cu un semn, pământul să distrugă,
El ce putea cu foc pe gloate să le ardă,
Acum chinuri cumplite pentru omenire rabdă.

El este Domnul Slavei, ce din iubire ne-a creat.
Mânia Lui, ţine doar o clipă,
Dar dragostea-i peste noi se revarsă neâncetat.
Acum El este pe cruce şi viaţa-i divină, încet, încet
Din trupul Său frumos şi atât de chinuit se scurge.
Piroanele palmele i le-au sfărâmat,
Picioarele cu alt piron sunt prinse
Şi degetele nici nu se mai văd
Că locul e atât de însângerat.

Tot trupul e o rană,
Căci loviturile de bici l-au zdrelit adânc.
Faţa-i umflată şi vânătă,
De pumnii daţi cu furie, de poporul
Cel neştiutor şi-n orbirea sa nătâng.
Părul e plin de sînge cald şi sânge închegat,
Căci coroana cu spinii răi divina-i frunte au înţepat.
Să îl privim de aproape
Pe Împăratul creştinilor pe cruce,
Cum în agonie zace, cum sufletu-i neprihănit se duce.

Privirea Sa, a înconjurat cu milă mulţimea,
Durerea prea puternică, i-a răpus încet inima.
Să îl privim şi să îngenunchem cu sufletul
La crucea cea mai grea,
Pe care a purtat-o singur în iubirea Sa.
Şi să-i cuprindem picioarele de piroane sfărâmate,
Să îi udăm cu lacrimi rănile însângerate,
Iar El să mijlocească mereu la Tatăl cel iubit,
Şi să îi spună:
– Părinte, iartă-le lor păcatele,
Căci din neştiinţă şi neputinţă au greşit.

Să plângem plini de pocăinţă
Ca tâlharul, ca Maria Magdalena, la crucea Lui,
Că altă cale pentru mântuire nu-i.
Să urâm din inimă păcatul,
Să n-ascultăm al vrăjmaşului, rău sfatul.
Să luptăm cu diavolul şi cu ispita,
De vrem să câştigăm în Ceruri biruinţa.

Şi să nu uităm, că va veni o zi,
În care trupul acesta pieritor va muri.
Dincolo ne ducem goi, cum am venit.
Dar vom da răspuns
De tot ce am ştiut şi nu am împlinit.
Să ne amintim că într-o zi vine Judecata,
Când cărţile se vor deschide
Şi se vor da la iveală tot păcatul, toată fapta,
Iar de nu vom fi împăcaţi cu Dumnezeu,
Vom fi osandiţi în iadul nesfârşit,
Unde este întuneric şi chin cumplit.

Iisuse Doamne, păstreză-ne sub crucea şi ocrotirea Ta.
În aste vremuri când pământul e în tulburare,
Când ispitele sunt atât de grele,
Nu ne lăsa ca să orbim, căutând numai desfătare,
Nu ne lăsa să ne afundăm în lumea asta mare,
Ci ţine-ne mereu, cu Harul Tău sub crucea Ta.
Şi ne fă moştenitori în Ceruri pe vecie,
O  Dumnezeule, ca să ne bucurăm în slava Ta.