Ioana VOICILĂ DOBRE : Stropi de dragoste bălaie

Trec prin parc de dimineaţă şi soarelui iar zâmbesc
Şi-n acest miraj de viaţă, nu pot să nu zăbovesc!
Liliacul dă în floare şi-un castan se pregăteşte
Pentru-a florilor ninsoare. Pasul nici că se grăbeşte!

După ploaia din ajun, toate strălucesc acum!
O ciupercă, albă toată, printre fire verzi înoată.
Prin mirosul de răşină, printre crengile de pin,
Veveriţe se strecoară uşurele ca un fulg!

Păpădia şi-a deschis iar bănuţul său aprins!
Vrăbiuţe gureşe ciugulesc un arbore.
Mierla cântă a-nviere şi a ,,bună revedere,,
Şi sticletele pe-o creangă jură că i-a picat dragă!

Stropi de rouă şi de ploaie, stropi de dragoste bălaie
Hrănesc firele de iarbă şi pe flori s-au prins în salbă.
Raze noi de dimineaţă se aşează pe verdeaţă
Şi-o înalţă voiniceşte-n ochii celui ce iubeşte.

Cristina ONOIU: Părintele Arsenie Boca

O, Sfinte Pãrinte, astãzi am venit,
Cu gânduri curate, într-un loc sfinţit.
Am venit, Pãrinte, ca sã îți cântãm ,
Sã-ți spunem necazul şi sã ne rugãm.

Am venit la Prislop, cu toți sã vedem,
Al tãu Sfânt Mormânt, sã ne bucurãm.
Primeşte-ne acum pe noi pãcãtoşii,
Te rugãm, ai milã de creştini-ortodocşii.

Te rog, sã ne ierţi, că nu suntem vrednici
S-ajungem la tine, la Mormântul Veşnic.
Te rugãm, Pãrinte, ca sã mijloceşti,
Pentru noi, la Domnul, în Slãvile Cereşti.

Roagã-te Preasfinte Pãrinte Arsenie,
Pentru cei ce vin la tine cu smerenie.
Am venit Sfinţite, cu mic şi cu mare
Ca sã îţi vorbim, în zi de sãrbãtoare.

Am venit sã-ţi spunem bucurii, dureri,
Rugãmu-te Sfinte dã–ne mângâieri.
Azi îţi mulţumim cã te rogi mereu
Pentru pãcãtoşi, la Bunul Dumnezeu.

Roagã-L, o, Sfinţite, pe Domnul Iisus,
Sã ne mântuiascã, sã ne ducã sus,
În Cetatea Sfântã, în Împãrãţie,
Sã ne bucurãm cu toții pe vecie.
Amin

Gabriel IORDAN-DOROBANŢU: Descântec vinovat

Linişte stelară pe drumul stingher,
stele logostele, paşii prin frunziş,
la poarta închisă să bată cu cerul,
să se cearnă neaua de stele pieziş.

Dă-mi putere noapte să deschid portiţa,
stele logostele, tremură izvorul,
din pământul negru eu conjur sămânţa
să-mi spună de soartă nenuntita floare.

Nu ai dezlegare să-ţi afli ursitul,
stele logostele, vraja din cuvânt,
urmele de paşi se topesc sub zidul
care înconjoară piatra de mormânt.

Silvia AVRAM : Oaia cea pierdută

Am rătăcit atâţia ani
Purtând un dor cu mine,
Dar drumul meu avea cărări
Ce mă-ndrumau spre Tine.

A fost un drum mai încercat
Sau poate o ispitire,
Dar toate cele ce mi-ai dat
Sunt parcă răsplătire.

Chiar rătăcind, tot Te-am păstrat
Ca veşnică comoară,
Sufletul meu Ţi-am dăruit
Din trupul de fecioară.

Făptura noastră cea de lut
Zidită chiar de Tine,
S-a tot schimbat de la început
Mărşăluind prin lume.

Acum păşeşte mai domol
Căci nu mai e sprinţară,
Iar trupul acesta muritor
Se-apleacă sub povară.

Căci nu mai este aşa plăcut
Şi vrednic la vedere,
Prin câte patimi a trecut,
Păcate şi durere.

De cîte ori a însetat
De dorul Tău, de Tine
Cu sufletul învârtoşat
De marea ispitire.

Tu însă n-ai vrut să mă pierzi,
Căci paşii mei prin viaţă,
Şi din păcate sau căderi
Au luat câte-o povaţă.

Am învăţat să mă smeresc
Prin propria greşeală,
Gustînd puţin, câte puţin
Din fierea cea amară.

De-aceea parcă dorul meu
Îmi pare atât de dulce,
Iar drumul meu împins de el
Spre Tine mă va duce.

Te voi găsi Păstorul meu,
Iar turma Ta cerească
Mă va primi, de rânduieşti
Doar Tu, să mă primească.

Primeşte, Doamne, oaia Ta
Pierdută dar găsită,
Te îngrijeşte Tu de ea
Și vezi de e rănită.

Stefan Catalin POPA : Eşti (II)

Eşti gândul meu ascuns din tainele iubirii,
Eşti raza ce-a pătruns până-n adâncul mării,
Eşti visul meu adânc din clipele furtunii,
Eşti amintirea mea când totul dau uitării.

Esti lacrima ce-o port pe-obrazul meu uscat,
Eşti zâmbetul frumos ce chipul mi-a purtat,
Eşti adierea blândă şi sentimentul neuitat,
Eşti ruga mea-nalţată şi dorul meu aflat.

Eşti ziua ce-a venit şi noaptea ce-a trecut,
Eşti valul neoprit ce marea l-a născut,
Eşti universul meu şi tot ce am avut,
Eşti jertfa mea ce niciodată n-a durut.

Eşti rodul meu ales ce porţi mireasmă sfântă,
Eşti diamantul meu ce-mi străluceşti iubită,
Eşti primul fulg de nea când iarna e chemată,
Eşti dansul stelelor ce-mi cântă noaptea-n şoaptă.

Eşti apripile mele ce zbor fără-ncetare,
Eşti luna dintre stele ce mângâi prin tăcere,
Eşti timpul meu oprit, iubirea ce nu moare,
Eşti ceea ce-am dorit şi ceea ce mă are.

Stefan Catalin POPA : Eşti

Eşti soarele din rouă ce buzele îmi răcoreşti,
Eşti crinul frumuseţii în care florile se oglindesc,
Eşti marea cea adâncă ce-n ea comori se adâncesc,
Eşti dimineaţă însorită în care tu îmi străluceşti.

Eşti cerul meu senin şi steagul alb al păcii,
Eşti luna de pe cer ce mă veghezi în noapte,
Eşti cântul păsărilor ce mă trezesc în şoapte,
Eşti liniştea din noapte ce contemplezi iubirii.

Eşti mantia aleasă, pe nori de vânt purtată,
Eşti soarele-n amurg ce roşu plâns se pleacă,
Eşti glasul fericirii ce-aş vrea să nu mai tacă,
Eşti clipa veşniciei, iubirii mele dăruită.

Eşti dor al lacrimilor mele vărsate din iubire,
Eşti taina regăsirii umbrită de speranţă,
Eşti marea împlinire a tot ce este viaţă,
Eşti totul pentru mine şi ţie-ţi sunt iubire.

Dănuţ Noapteş : Dragostea sfântă

Atotputernice şi Doamne Sfinte
Ce mila-Ţi reverşi pe pământ,
Noi suntem rodul iubirii sfinte
Legătura sfântă nepătrunsă
Dintre cer şi pământ.

Însă omul făr’ de vreme
De cer s-a depărtat
Alunecând pe drumuri sterpe
Uitând de locul ce-i era dat.

În mila Ta cea mare, Doamne,
Nesuferind să vezi cum omul cade,
L-ai oferit în dar pe Fiul
Să cureţe păcatele toate.

Însă actul de sublimă iubire
Pentru făptura iubită,
Din parte-i a adus nerecunoştinţă
Uitând de împărăţia
Mult dorită.

Dănuţ NOAPTEŞ: Departe de tine, Doamne

Mergând pe calea întunecată
Şi uitând de Tine Doamne,
Am pătat întreaga viaţă
Cu desfătări şi cu uitare.

Iartă-mi Doamne căderea
Şi nu mă lasă în abis,
Sunt slab şi negru mi-e veşmântul
Căzând pradă celui rău.

Marea vieţii învolburată
Apasă sufletul meu,
Singura mea alinare
Este să revin în sânul Tău.

Ascultă-mi sfinte Doamne
Ruga ce din suflet o grăiesc,
Cum ai ascutat durerea
Fiului ce-şi risipea viaţa în deşert.

Prin legământ viaţa întreagă
Ţie Doamne o dăruiesc
Să Mă ierţi, să-mi speli haina,
Vrednic devenind să-Ţi slujesc.

Ştefan Cătălin POPA: Ajută-mă iubire

Ce plină de dulceaţă este gândirea mea la Tine,
Fiinţa mi se-alină, durerea mi se curmă.
Cântare îngerească nu pot să-nalţ la Tine,
Dar slava din fapta mea aleasă o împlinesc cu teamă.

Ce mare e dorinţa de pacea neînţeleasă,
Uit tot ce-n lume am dorit cu osteneală.
Nu pot nici rugăciune, nici inima răbdare nu revarsă,
Dar salt de bucurie şi-Ţi murmur psalmi de laudă.

O, tânără iubire în inimă bătrână,
Îmi netezi fruntea pe drumul vieţii străbătând.
Să merg pe-aleia-ngustă mi-e greu cântând din strună,
Dar ajutat de tine păşesc nădăjduind.

Ce mic îţi sunt, mai mic decât o firmitură
Şi lacrima mă udă în pocăinţă mută.
S-ajung un sfânt departe de gândul meu şi lauda,
Dar lupta mea s-ajung la Tine nicicum nu e deşartă.

Ajută-mă, Iubire,  să fac străină moartea
Şi chinul tot din lume să fie-o amintire.
Nu pot din mulţumire să-ţi fac o sărbătoare,
Dar pot în veşnicie să port a ta suflare.

Ştefan Cătălin POPA: Ce mult doresc

Ce mult doresc, să mă-ntâlnesc
Cu Domnul meu la El în ceruri,
Să fiu şi eu un sfânt ceresc
Al Domnului în veacuri.

Pământul mult ce mă apasă
Cu greu în spate eu îl duc,
Această clipă mă aşteaptă
Când ast pământ va fi-n adânc.

Dar astă clipă mult dorită
Ce sufletul-mi râvneşte
Cu osteneală grea aşteaptă
Cuvântul ce îl mântuieşte.

O, bun al meu suspin
Ce dorul mi-l alini,
O, lacrimă mângâietoare
De Domnul mă apropii.

Un timp n-am fost, n-am existat
Aici, pe-acest pământ plin de păcat.
O clipă am  fost, am existat
Creştin, ostaşul botezat!