Cristina ONOIU : Iarta-ma

Iartă-mi, Doamne, necredinţa,
Iartă-mi nerecunoştinţa,
Iartă-mă c-am desfrânat,
De păcat nu m-am lăsat.

Iartă-mi, Doamne, răutatea,
Iartă-mi bârfa, nedreptatea,
Iartă-mă c-am judecat,
De păcat nu m-am lăsat.

Iartă-mi, Doamne, nebunia,
Iartă-mi ura şi mândria,
Iartă-mă că m-am mâniat,
De păcat nu m-am lăsat.

Iarta-mi, Doamne, lăcomia,
Iartă-mi,Te rog şi furia,
Iartă-mă că m-am întristat,
De păcat nu m-am lăsat.

Iartă-mă că am minţit,
Iartă-mă ca am smintit,
De părinţi n-am ascultat,
De păcat nu m-am lăsat.

Iartă-mi şi făţărnicia,
O, iartă-mi sălbăticia,
Iartă-mă că n-am ascultat,
De păcat nu m-am lăsat.

Iartă-mi, Doamne, nerăbdarea,
Iartă-mi, Te rog, nepăsarea,
Iartă-mi păcatul cel greu,
Iartă-mă, o, Domnul meu.

Iartă-mi pierderea de timp,
Că în orice anotimp
Zăceam într-o boală grea,
Lenea, ce mă stăpânea.

Iartă-mi rugăciunea falsă,
Doar o vorbă goală adusă,
Iartă-mă că nu am râvnă
Când mă rog,  să iau cunună.

Iartă-mi vorba cea deşartă,
Iartă-mi pofta desfrânată,
Iartă-mi păcatele grele,
Nu mă duce-n iad cu ele.

Uită-le, Doamne, pe toate,
Nu le scrie în Sfânta Carte,
Scrie doar numele meu,
Cu drepţii din Sânul Tău.

Te rog din suflet mă iartă
Şi-ai milă la Judecată,
Să mă pomeneşti pe mine
Cu cei ce au făcut bine.

Iartă-mă că n-am smerenie,
Nu-mi duc viaţa în sfinţenie,
Recunosc că-s păcătoasă,
Dar vreau să mă-ntorc acasă.

Ştiu că o să mă primeşti
Pentru că Tu mă iubeşti,
Dar trebuie să mă îndrept,
Să mă smeresc şi să iert.

Ştiu că nu merit iertare,
Că-s o păcătoasă mare,
Dar ştiu, Doamne, că eşti Bun,
Iartă-mă din suflet Îţi spun,

Că regret că am greşit,
Regret c-am păcătuit
Şi-acum cerşesc de la Tine
Iertare să-mi fie bine.

Cerşesc mila Ta, Stăpâne,
Iartă-mă şi mă supune,
Fă-mă ca să mă smeresc
Şi Ţie să Îţi slujesc.

Ascultă, o ,Împărate,
Rugile Maicii Curate
Şi mă iartă c-am greşit,
Patima m-a stăpânit.

Am nădejde, am speranţă,
Că o să m-aduci la viaţă,
Prin iertarea ce mi-o dai,
O să mă ridici la Rai.

Te rog să faci o minune,
Cu păcătoasa de mine,
Să mă pomeneşti, Părinte,
În Locaşurile Sfinte.

Amin

Silvia MOIAN : Ninge in prag de sarbatori

Ninge în prag de sărbători,
Fulgii jucăuşi dispar în zare.
Se aud colindele cu dalbe flori
Vestind Crăciunul, măreaţa sărbătoare.

Brazi împodobiţi sclipesc în noapte,
Rând pe rând împodobind ferestre.
Copii stau în dulcea aşteptare,
Când vor gasi sub brad, mici jucării măiestre.

Şi vine Moş Crăciun, umplând copilăria
De multe bucurii, cadouri şi amintiri.
Dar mai presus de toţi, vine Mesia
Ca să aducă pace, iubire şi cereşti trăiri.

Din multa Lui iubire, vine iar în lume
Ca să împartă din ceruri binecuvântare.
Să ne aducă în suflete ce-s reci căldura,
Speranţa, credinţa şi dragostea ce-i mare.

Să îl primim în suflete aşa cum au făcut păstorii
Şi să-i aducem în dar a noastre fapte bune.
Să-l colindăm, cântând cu îngerii împreună
Şi-n inimi vestea bună şi bucuria să răsune.

Elena MARIAN: Catre mos Craciun

Trăiască România!
Trăiască tot ce-i bun!
Trăiască Moş Crăciun!

Să vie-n fiecare an
Cu sacul plin de bunătăţi
Şi la şcolarii mai sărmani
S-aducă hăinuţe şi cărţi.

Iar cei cuminţi şi-ascultători
Şi din părinţi cu stare,
Sunt mulţumiţi cu prăjituri
Şi-o săniuţă de plimbare.

Antoanela DUMITRIU: Dumnezeu

Dumnezeu este un om
Infinit de bun,
Atât de răbdător
Şi foarte iubitor.

El e Creatorul
Tuturor lucrurilor,
El a creat pe om,
L-a făcut după chipul
Şi asemănarea Lui.

El nu vrea ca noi
Să fim suferinzi
Trişti şi bolnavi
Însetaţi şi înfometaţi.

El a făcut pe om
Teafăr şi sănătos,
Fără nici un defect,
L-a făcut întreg
La minte şi la trup,

Să facă ceva bun,
Nu să fie leneş,
Să fie iertător şi milostiv
La fel ca Tatăl său.

Nu e vina Lui
Că suntem altfel;
El nu vrea
Ca omul să fie bolnav
Sau să zacă în pat;

El vrea să fie bine,
Să se bucure
Şi să lucreze,
Să facă fapte bune.

El nu e vinovat
Că noi suferim.
Noi ne îmbolnăvim
Şi ne facem rău
Singuri şi unii altora.

El vrea să fim bine,
Să fim pe picioare,
Fără să fie nevoie
Ca alţii să ne ajute.

Ne trebuie voinţă
Şi multă credinţă
Să trecem peste toate,
El nu e vinovat
Că noi suferim.

Ar trebui să înţelegem
Şi să facem
Tot ce putem,
Să nu mai suferim.

Elena MARIAN: Hero

Ai fost al casei credincios
Şi te-am ţinut cu drag,
Prindeai uşor de sus un os
Şi te-aşezai pe prag.

Pe ploaie, pe ninsoare sau pe vânt,
Ne săreai înainte,
Şi îţi plăcea să te alint,
Spunându-ţi dulci cuvinte.

Erai însă neiertător,
Şi turbai de mânie,
Când îndrăznea vreun trecător,
De poartă să se ţie.

Dar într-o noapte neuitată,
Ţi-au dat “prietenii” otravă
Credinţa ta n-o mai voiau,
Dar n-au făcut mare ispravă.

Azi curtea e stingheră fără tine,
Gina crede c-o să mai revii,
Nu te-am înlocuit cu nimeni,
Deşi nopţile ne par pustii.