Ion UNTARU : Mersul pe mare

Motto: Puţin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit? Matei 14.31

Vâslaşii obosiseră trăgând la rame
apa creştea la picioarele lor
şi Simon în acea noapte adâncă
ştia că ei îneca-se-vor
Pământul rămăsese departe
Învăţătorul Se ruga pe munte,
iar ei aveau moartea în faţă
şi nu ştiau cum s-o înfrunte
De ce nu eşti Doamne, cu noi?
Pe mulţi ai adus Tu la viaţă
iată noi, apostolii Tăi
vom fi morţi mâine dimineaţă
Noaptea ca păcatul, adâncul la fel
Întunericul vine de dedesubt
şi a cuprins toată lumea aceasta
de care iată, noi ne-am şi rupt
Strigăte-n beznă: – El e Acesta!
Merge pe mare ca şi pe uscat!
Cheamă-mă la Tine Doamne,
dacă vrei să cred cu adevărat!
– Vino!
Simon coboară, apa e tare
un pas, încă unul. Parcă visez
merg şi eu ca El! Nu se poate
să-mi fac din iluzie, crez!
Ce simplu e! Şi totuşi
cât e de greu şi profund
oh, năpraznic e vântul
Şi dacă mă-nşel?
Salvează-mă Doamne,
că eu mă scufund!

Ioana VOICILA DOBRE : Poetului la moartea sa

Dedicată poetului Adrian PĂUNESCU

Zăpezile postume au început să cadă
Şi lumea, adevărul a început să-l vadă
Cum la nevreme iarna în vară azi începe
La fel plecarea ta, e ce nu pot pricepe.

În vine îmi îngheaţă cuvântul de iubire
Cum te-am iubit în viaţă, poete, în neştire!
Cum m-am rugat la stele mereu să lumineze
Suişul vieţii tale, mereu pe metereze.

Sărac şi fără vlagă, mă laşi acum o pradă
Să duc lămpaşul tău în lumea de paradă.
Biet lampagiu se duse într-o audienţă
La însusi Dumnezeu, să ceară-acum clemenţă
(pentru poporul său).

Să stăm în rugăciune şi să luăm aminte
Că viaţa-i trecătoare şi trece prin morminte!
Să nu uiţi niciodată, popor înstrăinat
Cum, către Dumnezeu, poetul te-a-nălţat!