Silvia AVRAM : Scara vietii

Mi-e dor de Tine Doamne,
Îmi este atît de dor,
Pășesc pe scara vieții
Și-n loc să urc, cobor.

Pe treptele virtuții
În loc să cresc, eu scad
Mă prind din nou cu patos
Dar tot greșesc și cad.

Cum pot zări lumina,
Și-apoi să n-o ating?
Cum să-nțeleg iubirea,
Cînd din iubire plîng?

Întinde-ți brațul, Doamne
Și-ajută-mă, Te rog
Cum vrei să ajung la Tine
Cu sufletul olog.

Ion UNTARU : Bucuria mantuirii

Cumpără-se Doamne sfinte
Totul, totul pentru bani:
Cimitire, oseminte
Şi prieteni şi duşmani;

Cumpără-se viaţă, moarte
Şi înfrângeri şi victorii
Că sminteala se împarte
În delicte provizorii

Noi trăim adâncă noapte
Că nu ne-a plăcut lumina
Fructele mâniei coapte
Ne-au înscris în ceruri vina.

Copleşiţi suntem de rele
Ce ne-mprejmuie cetatea
Dacă ne-am făcut din ele
Scutul, platoşa, dreptatea.

Nu mai este cel drept. Nu e
Nimeni s-audă Cuvântul
De când Te-am bătut în cuie
Noi uitat-am Legământul

Unde-s mila şi iubirea?
Ca o plantă fără apă
Seceta şi pustiirea
Rădăcinile ne sapă

Am uitat de mult că cerul
Ne-a-nfiat prin sacrificiu
Urgisitu-Ţi-am tot clerul
Noi, cei ahtiaţi de viciu

Rătăcirea asta doare
Că ne-a rupt de Tine, Doamne
Cum să smulgi din ram, o floare
Când dau brume şi vin toamne?

Şi mlădiţa nu dă roadă
Dac-o-ndepărtezi de trunchi
Scopul viermelui: să roadă
Lujerele din mănunchi

Ne rugăm la Tine: – Iartă
Noi păcătuim şi veşnic
Cu blândeţea Ta ne ceartă,
Lasă-ne lumina-n sfeşnic!

Nu ne pierde pân-la urmă
L-ai iertat şi pe Manase
Milă dacă biata turmă
Fără de Păstor rămase!

Bate-ne cu îndurare
Nu cum ne bătură zbirii
Fiul rătăcit îşi are,
Bucuria mântuirii!

Ion UNTARU : Miraculoasa vindecare

Am simţit o putere care a ieşit din Mine (Luca 8.46)

– Iartă Doamne, eu sunt păcătoasa
Care-am îndrăznit să Te ating,
Mă roade boala şi mă sting
Simt moartea şuierându-i coasa;

De doisprezece ani îmi curge
Izvorul vieţii fără lecuire,
Dar fără Tine nu e mântuire
Şi vlaga vieţii mi s-ar scurge.

Şi disperarea m-a împins
Dar cel mai mult dintr-o credinţă
Că vindecare-i cu putinţă
De asta Doamne, Te-am atins

Şi-acum mă simt tămăduită
Aştept Iisuse să mă cerţi,
Dar Tu eşti bun şi blând. Şi ierţi
iubirea mea făgăduită.

– Pentru cuvântul tău rostit
Că astfel te vei vindeca,
te iert femeie. Mergi în calea ta
Credinţa, azi te-a mântuit!

Silvia AVRAM : Trup si suflet

Se scurge vremea, ceas cu ceas,
Se duce timpul ce-a rămas.

Și-oricât de mult aș căuta
Doar prin credință pot vedea,

Un scop, un sens, în viața mea
Ca o busolă spre CEVA…

Cum aș putea să deslușesc?
Gândind în modul omenesc.

Cum să separ, sau să unesc
Două puteri ce se-ntîlnesc,

Alcătuind din asta, OM.
De parcă m-aș trezi din somn.

Trupul îmi cere pâine, apă
Mergând agale către groapă

Sufletu-mi zboară, către cer,
Cu aripi mari de porumbel.

Pot oare, Doamne, să strunesc
Trupul acesta omenesc?

Pot sufletul să-l dezrobesc
Strigând doar DOAMNE TE IUBESC.

Îți e de-ajuns iubirea mea,
Când trupu-mi cere altceva.

Azi mă căiesc și strig spre Tine
Dar mâine cad și nu mi-e bine,

Și iarăși strig, IUBIREA MEA
Mă poți iubi? Mă poți ierta?

În viața asta trecătoare,
Când orice gest e o-ncercare,

Când pot să fac și rău și bine
Asta depinde doar de mine.

Dar…orice faptă săvîrșită
Din trup și suflet, zămislită,

Mă poate duce către rău,
Sau către Tine, Domnul meu.

Învață-mă să-mi stăpânesc
Tot SINELE meu omenesc,

Și-atunci când strig că Te iubesc,
Să știu de ce-am trăit…trăiesc.

Iar trupul ce mi-ai dăruit,
Să nu trudească osândit.

Și-n toate cele ce i-ai dat,
Să nu rămână în păcat.

Căci uneori pentru a-mi fi bine
Nu mă gîndesc decât la mine.

Iar toate cele câte sunt,
Când ai zidit acest pămînt,

Nu-s ale mele, sunt ale Tale
Și-ai pus un DAR în fiecare,

În orice om, în orice floare
Și-n vietățile din mare.

Cu TRUP și SUFLET păcătos,
Te rog, eu, omul vanitos,

Întoarce-ți, Doamne, fața Ta
Spre robul Tău, spre roaba Ta,

Iar Doamne, de am ispășit,
Tot ce aveam de pătimit,

Dacă clepsidra s-a sfîrșit
Și ceasul vieții s-a oprit,

Primește-mă în sânul Tău,
Atotputernic Dumnezeu!

Ion UNTARU : Ruga

Amuşină înserarea
Sufletele celor duşi
Stau de strajă pe la uşi
Fără care nimeni nu-şi,
Mai suportă-nsingurarea.

Daţi-mi aripi pentru rugă
Că eu mă topesc de dor
Viaţa noastră e un zbor
Interior!

Ion UNTARU : Altar

Pâlpâie o flacără timidă
Umbrele se-nchină la icoană
Oprite grijile din goană
S-au închis în câte o firidă

Tremură şi sufletul ca ceara
Binecuvântarea curge ca un har
Psalmii de credinţă din altar
Luminează feţele cu seara

Jertfa lumânării, purpuriu
Razele aruncă pe pereţi
Suferinţa din atâtea vieţi
Să facă roditor acest pustiu

Doamne curăţeşte-ne de vină
Smerenia ne-aşează în genunchi
Lumânarea arde ca un trunchi
Noduros, în valuri de lumină

Doamne dă-mi puterea ca să ard
Răutatea fiecărei zile
Asemeni adierilor subtile
Crusta de păcate ca un fard!

Ion UNTARU : Azi vi se face mantuire

Se-nveşmântează-n alb Râmeţii
Şi Alba Iulia de ger
Sănii albe sparg nămeţii
Cu caii dalbi şi leru-i ler

E firea-ntreagă mai curată
Şi bat în clopote ninsori
Trimişii Domnului se-arată
Strălucitori ca nişte sori

Se-mbracă lumea în zăpadă
Şi se acoperă cu ger
Ninsoarea stă din cer să cadă
Pe caii dalbi şi lerui ler

O Doamne, câtă strălucire
Şi spune îngerul voios:
Azi vi se face mântuire
Că S-a născut Domnul Hristos!

De aur trâmbiţele sună
Aleargă sania departe,
Să ducă lumii vestea bună
Precum e scris în sfânta Carte

Prea multă-n lume, rătăcire
Veniţi la Domnul cuvios
Azi vi se face mântuire,
Că S-a născut Domnul Hristos!

La El este izvorul vieţii
Pe care suflete-l cer,
Se-veşmântează-n alb Râmeţii
Şi Alba Iulia, de ger.

Ovidiu : In memoria lui Adrian Paunescu

Nu-mi pare rău de ce-a trecut
Dar parcă am pierdut prea mult
Sunt răni în piept ce nu mai dor
şi cred că vin din viitor.

Era aşa de multă lume
Că cimitirul se umpluse azi cu vii
Tu stai în pasul de plecare
Şi înapoi n-ai cum să fii.

Ca flacăra ce veşnic este vie
Tu, ne-ai lăsat morman de pozie
Îţi mulţumim de tot ce ai făcut, bătrâne
Acum drum bun, te-aşteptă lumi mai bune.