Elena MARIAN: Copilul neascultator

Mi-a spus aseară un vecin
Că astăzi vine Moş Crăciun.

Şi eu sunt tare supărat
Că de părinţi n-am ascultat.

Nici temele n-am învăţat
Ce doamna-n clasă mi le-a dat.

Şi ce ruşine o să-mi fie
Când tot copilu-ascultător

Va primi câte-o jucărie,
Iar eu, dojana tuturor.

Elena MARIAN: Chemare

Veniţi boboci de floare
Sub scutul nostru părintesc,
Luaţi lumină binefăcătoare
Trebuitoare neamului omenesc.

Noi vă iubim, vă îndrumăm
Pe drumul cel mai bun în viaţă,
Veniţi, veniţi că v-aşteptăm
Cu drag, în orice dimineaţă.

Prin voi surâde orizontul
Nădejdei noastre de mai bine
Vino, deci, de ia lumină!
Nu ne ocoli, copile.

Elena MARIAN: Toamna

Fără milă vântul rece
Smulge galbenele foi,
De la munte trece, trece,
Neîncetat turme de oi.

Rândunelele în stoluri,
Pregătite de lung drum,
Fac grăbite mari ocoluri
Zicând parcă “Rămas bun”.

Bruma pe neaşteptate
Şi-a-ntins vălul argintiu,
Peste florile mirate,
Lăsând peste tot pustiu.

Pe ogoare-i mare zarvă,
Veselii culegători
Trec prin proaspăta otavă
La cules de popuşoi.

Bang! Balang! răsună-n vale
Glas de clopot repetat.
Trecu vacanţa copile,
Te poftesc iar la-nvăţat.

Maria-Lucia CORNEA : La mormantul parintelui Neofit

Când geana zilei se închidea
Şi în morminte era somnul lin,
Pacea în braţe ne cuprindea
Amintind de al vremelniciei chin.

O fiică duhovnicească se apropia
De Crucea iubitului duhovnic,
Lumânarea în mână îi pâlpâia
Privea spre mormânt  cucernic.

Lacrimile-i sclipeau ca diamantul
Din pieptul ei scoase un oftat:
“Of, părinte Neofit!” i-a fost cuvântul
Prin el tot dorul şi l-a revărsat.

Din mormânt aşteptam să-i răspundă
Iubitul ei părinte, demult plecat,
În inimă liniştea a început să-i pătrundă
După ce pe cruce a pus un sărutat.

Dar părintele i-a răspuns şoptit
Prin florile de toamnă târzie,
Prin lacrimile de ceară ce s-au topit
Pe crucea de marmură alburie.

Priveam din urmă ca într-un vis
Cum frontiera iubirii nu se închide,
Dacă anii ce s-au scurs ca într-un abis
Prin Hristos orice uşă se deschide!

Carmen: Doi ochi

Un tânăr se-ndrăgosti
De-o fecioară, într-o zi

Şi o ceru de soţie,
Ca mireasă lui să-i fie.

Dar oricât şi-ar fi dorit
Era vis de ne-mplinit,

Ea  nu putea accepta,
Căci vedere nu avea.

Însă odată, cineva,
Ochii săi voi a-i da;

Doctorul i-a-nlocuit,
Ea vedere a primit.

Primul om ce l-a zărit
A fost prietenul iubit;

Dar atunci a observat
Şi de soţ l-a refuzat:

Orb era, cum ea a fost,
Deci să-l ia nu avea rost.

Şi-a plecat şi l-a lăsat…
El atât doar s-a rugat:

“-Deşi acum nu mă vrei,
Ai grijă de ochii mei!”

Silvia MOIAN : Pregatire

A început postul Crăciunului.
Un post de bucurie.
Căci va veni în lume să se nască,
Cel ce este din vecie.

Şi cerul şi pământul se bucură acum,
Steaua magii călăuzeşte,
Îngerii slavă înalţă Stăpânului cel bun,
Peştera tainic se pregăteşte.

Păstoraşii aşteaptă în uimire mare,
Ca proorocia să se împlinească.
Numai omul îmbătat de griji şi treburi
Uită, ca sufletu să-şi pregătească.

Mai este timp să ne amintim de clipa mare,
Că vine Crăciunul cu bucurie.
Să  pregătim peştera din suflet pentru Domnul.
Şi să ne bucurăm ca în copilarie.

Silvia MOIAN : Iubesc

Iubesc florile ce în pasteluri de culoare,
Spre soare îşi întind petalele gingaşe.
Şi verdele naturii ce se întrepătrunde
La orizont, cu cerul senin de albastre unde.

Iubesc pe oameni aşa cum este fiecare.
Cu calităţi şi cu defecte, prieteni şi duşmani.
Şi văd în ei un rost spre drumul mântuirii,
Un tainic scop spre a ajunge în Ţara nemuririi.

Iubesc zidirea creată de Cel ce ne iubeşte,
Cu pronia sa divină, pe toate le orânduieşte.
Când rătăcim pe căi străine ne aşteaptă cu răbdare
Şi ne primeşte când venim, că mila Lui e mare.

Iubesc pe Bunul Dumnezeu ce m-a adus în lume,
Ca să mă bucur de tot ce a creat şi să-L slăvesc.
El vrea, în veşnica Împărăţie să ducă pe tot omul,
El vrea ca şi eu iubindu-L să mă mântuiesc.

Ion UNTARU : Chipul Tau

Port o raniţă în spate
Plină, Doamne, de păcate;
Drumul lung, povara grea,
Nu m-ajută nimenea.

Birueşte, Doamne Sfinte,
Cu iubirea de Părinte,
Rătăcirea mea din urmă
Ca să nu mă pierd de turmă!

Am gonit după plăcere,
După ranguri şi avere
Şi-am adaos suferinţă
Tuturor fără căinţă;

Lasă-mă s-ajung la Cruce
Că altminteri unde duce
Drumul care tot coboară?
Doar în iad. Şi Înfioară!

Am vedere, dar sunt orb
Răpitor precum un corb,
Căci iubirea de aproape
Mi s-a spulberat pe ape.

Dă-mi putere să iubesc
Focul tău dumnezeiesc
Şi să mă feresc de rău
Că port Doamne chipul Tău!