Claudiu-Nicolae SIMONATI : Manastirea Cozia

Cozia, mănăstire albă,
Soră cu Oltul de seamă,
De Bătrân Mircea zidită,
Tu mereu eşti preavestită.

Cozia, mănăstire mare,
Tu mereu ai scris istorie,
Ajutând toti credincioşii,
Şi pe binecuvincioşii.

Cozia, porţi un peisaj,
Cu icoane foarte mari,
Sfinţii parcă te privesc,
Din cer iţi mărturisesc;

Să primeşti pe orişicine,
Cu gând curat care vine,
Să-i ajuţi când le e greu
Şi să creadă-n Dumnezeu.

Claudiu-Nicolae SIMONATI : Biserica din deal

Biserica din deal,
Pe toţi ne-adună-n ea
Duminici şi-n sărbători,
Copii şi credincioşi.

Biserica din deal,
Sfinţenie mereu poartă,
Lumină fermecată,
Şi binecuvântată.

Urcându-te în deal
Şi te-apropii de ea
Relele parcă-ţi trec,
Minuni iar se petrec.

Icoanele par vii,
Mângâie pe copii,
Straiele preoţeşti
Sunt dumnezeieşti.

Când intri şi te rogi,
Pari fericit cu tot,
Că Dumnezeu veghează,
Când mai cântăm şi-n strană.

Cristina ONOIU : Vin la Tine

Aşa cum am citit cândva,
În Sfântă Biserica Ta:
“Eu M-am răstignit pentru tine!
Tu ce-ai făcut pentru Mine?”,

Aşa acum eu vin şi-Ţi spun
Că-mi dau viata mea acum,
Pentru a-Ţi sluji Ţie
Pe pământ şi-n veşnicie.

Nu vreau nimic altceva
Decat mila şi iertarea Ta,
Pentru că Tu dacă ai milă
Poţi ierta făptura-Ţi umilă.

Ai grijă de părinţii mei,
De toţi cei cunoscuţi ai mei,
De fraţi, de prieteni, de duşmani,
De toţi cei ce în câţiva ani,

M-au făcut să Te iubesc,
La bine şi rău să Te cunosc.
Când erai pe noi mâniat
Şi ploi, cutremure ai aruncat,

Vijelii, furtuni şi focuri,
Pentru a ne trezi din şocuri,
Pentru că toţi suntem culcaţi
Şi-n păcate aruncaţi,

Iară Tu, din vina noastră,
Ai fost străpuns cu suliţa-n coastă,
Ai fost adăpat cu fiere,
Pentru a noastre păcate grele.

Ţi-au dat să bei oţet în loc de apă,
Faţa fiindu-Ţi plină de răni toată,
Câtă durere, Doamne, cât ai suferit!
Şi toate pentru că noi am păcătuit.

Trupu-Ţi era plin de lovituri,
Primite de la cei nebuni,
Pe cap o cunună de spini,
Ţi–au pus cei plini de venin.

Ale Tale mâini şi picioare
Au fost străpunse cu durere,
Bătute-n cuie pe lemnul greu,
Pentru a ne scăpa de rău.

Dar ceea ce Te-a ţinut pe Cruce
Nu erau cuiele, Iisuse Dulce,
Ci era dragostea Ta mare,
Pentru a noastră ridicare,

Din ale noastre păcate,
Ce le-am făcut, Îndurate,
Fără să ne fi gândit,
Că Tu ai fost răstignit…

Te-am cunoscut şi-n bucurii,
Atunci când binecuvântai copii,
Atunci când vezi din Cerul Sfânt,
Pe cei ce fac Voia Ta pe pământ.

Atunci când în Sfintele Biserici,
În mănăstiri şi-n schituri, predici
Sunt înălţate către Tine,
Pentru a slăvi al Tău nume.

Te bucuri când eşti lăudat,
De monahi şi creştini înălţat,
Când toţi cei ce te-au cunoscut
Fac a Ta Voie pe pământ.

Şi mai vreau, Iisuse Dulce,
Ca atunci când mă vei duce,
Din aceasta lume rea,
Să mă Ţii de-a dreapta Ta.

Amin.

Cristina ONOIU : Familia crestina

O Iisuse, Dumnezeu,
Ale Tale judecãţi
Nimeni nu le poate şti,
Nici ale Tale dreptãţi.

Ascultaţi acum cu toţii
O poveste dureroasã,
Dar cu final fericit,
Ce o face mai frumoasã.

O familie creştinã
Cu credinţã–n Dumnezeu,
Era model pentru lume,
Ce se rugau tot mereu,

Fãceau fapte minunate
Vrednice de pomenit,
Erau nelipsiţi la slujbã,
În credinţã au trãit,

Aveau douã flori în curte,
De care se bucurau,
Doi bãieţi frumoşi şi veseli,
De pãrinţi, ei ascultau.

Mergeau cu toţii-mpreunã
La Biserica din sat
Rugãciuni curate, Doamne,
La ceruri au înãlţat,

Dar într-o zi, Tu, Pãrinte,
I-ai pus la grea încercare,
Mama se înbolnãvi
Dându-i, Tu, o cruce mare,

Cei dragi erau lângã ea,
Tot mereu o sprijineau,
Şi la Tine, Doamne Sfinte,
Cu lacrimi ei se rugau:

Doamne, ajutã-mi soţia,
Dãruieşte-i sãnãtate,
Las-o, Doamne, lângã mine
Striga soţul dintr-o parte,

Iar copiii, cu durere,
Te rugau, iubit Pãrinte:
Nu ne lua mama dragã.
Las-o lângã noi, Sfinţite,

Dar ai vrut-o lângã Tine,
De pe pãmânt a plecat,
Dupã un an de durere,
La ceruri s-a înãlţat.

Tu ai hotãrât, Pãrinte,
Sã îi desparţi pe copii
De cea mai mare comoarã,
Ce la ceruri se sui.

Ai lãsat multã durere
Pe-acest pãmânt trecãtor
Dându-le nãdejde, Doamne,
În veacul cel viitor

Ai dus, în Rai, trandafirul
Cel iubit în astã lume
Şi-ai lãsat în urmã spinii
Ce cresc în a lor inimã

Rugãciuni sunt înãlţate
Pentru al ei suflet blând
Cu nãdejde şi speranţã
Cã se vor vedea curând.

Ea le spune fiilor:
Nu fiţi trişti, cã sunt cu voi,
O sã vã veghez de sus,
În bucurii şi nevoi,

Iar, tu, al meu iubit soţ,
Sã le fii copiilor
Mamã şi tatã în lume,
Pânã-n veacul viitor.

Nu uitaţi voi toţi cei dragi,
Cã eu mult vã mai iubesc,
Domnul, m-a luat la El,
Sus în Rai sã Îi slujesc,

Aşa vrea ca pe noi toţi
În veci sã ne mântuiascã
Dându-ne o cruce grea,
Din iad sã ne izbãveascã,

Fiţi buni în continuare
Şi sã vã rugaţi mereu,
Ca sã ne vedem în ceruri,
În Raiul lui Dumnezeu,

Aşa lor le spune mama,
Celor dragi ce i-a lãsat,
Că-i aşteaptă fericirea
În Raiul cel minunat.

Se va termina povestea
În Cereasca Împãrãţie
Când se vor vedea cu toţii
Sus, în ceruri, pe vecie.

Aşa sã ne-ajuţi, Pãrinte,
În ceruri sã ne întâlnim
Sã Îţi slujim pe vecie,
În vecii vecilor.

Citeşte aici continuarea:
http://poeziiortodoxe.com/cristina-onoiu-un-suflet-bland-intra-in-rai/

Cristina ONOIU : Iubirea, iertarea si mantuirea (Luarea crucii)

Atât de mult ne-ai iubit,
Că pentru noi Te-ai răstignit;

Atât de mult ne iubeşti,
Că viaţă ne dăruieşti;

Atât de mult ne vei iubi,
Încât lumea vei mântui?

Sau pentru a noastre păcate,
Ne vei osândi la moarte

Şi vei pierde tot pământul
Aşa cum ai spus Cuvântul?

Să nu Te mâni pe noi,
Ci scapă-ne din nevoi;

Iartă-ne, că Ti-am greşit,
Noi mult am păcătuit.

Ai milă de-a Ta făptură,
Că-i învrăjbită de ură…

Cât de mult ai suferit
Că pentru noi Te-ai jertfit.

Aş vrea să fac şi eu ceva,
Pentru mântuirea mea;

Cum voi putea, Doamne, intra
În Sfântă Împărăţia Ta,

Eu fiind plină de păcate
Şi osândită la moarte?

Te rog, Doamne, să ma ierţi
Pentru a mele păcate să mă cerţi.

Să nu mă duci, Scump Mântuitor,
În fundul iadului cel chinuitor.
Ai milă de mine, Sfinte,
Că esti al meu, iubit Parinte.

Şi tot ceea ce îmi doresc
Este să-mi iau crucea, sa-Ţi urmez,

Aşa cum bine Tu ai spus
Întreg poporului, Iisus,

Că cine voieşte să-Ţi urmeze,
Să-şi ia cruce, să se–ndrepteze

Către Sfânta Împărăţie,
Sus în ceruri, pe vecie.

Şi să ne bucurăm mereu,
Cu Tine, al nostru Dumnezeu.
Amin

Cristina ONOIU : Iti multumesc

Ţie, Doamne, Îţi mulţumesc,
Că m-ai făcut să Te iubesc
Şi totdeauna Ţie aş vrea
Să-Ţi dăruiesc viaţa mea.

Tu ştii cât de mult îmi doresc
Să vin la Tine, să-Ţi slujesc,
Nu ştiu ce mi-ai rânduit, Părinte,
Ai milă de mine, Sfinte.

Eu am nevoie de Tine,
Pentru a trece cu bine
Peste toate greutăţile
Şi-a dobândi bunătăţile,

Bunătăţi, pe care sper
C-o să le primesc în cer,
Acolo-n Împărăţia Ta,
Când de-aici mă vei lua.

Nu ştiu, Doamne, ce va fi,
Când Tu din nou vei veni,
Nu ştiu cât o să trăiesc,
Dar ştiu sigur că TE IUBESC.

Şi tot ceea ce îmi doresc
Este ca Ţie să-Ţi slujesc,
Pe pământ, cât voi trăi
Şi sus în cer, când voi veni.

Nu ştiu de voi veni la Tine,
Dar să ai milă de mine,
Iar oriunde eu voi fi,
Tu lângă mine să fii.

Într-o zi să pot ajunge
Şi să pot, să-ncep a plânge,
Lânga Sfântă Crucea Ta,
Pe Dealul din Golgota.

Dar nu în Ierusalim pământesc
Ci în Raiul cel Ceresc,
Sus de- a dreapta Ta să stau,
Binecuvântări să iau,

De la Tine, Scump Iisus,
Cum iau Sfinţii acolo sus,
Ţie slujindu-Ţi mereu,
Aşa vreau s-ajung şi eu.

Să fiu pururea cu Tine,
Să uit de griji şi de lume,
Tie să Îţi cânt mereu
Si să –Ţi dau sufletul meu.

Tu n-ai nevoie de mine,
Dar eu am, Doamne, de Tine,
Pentru ca să Îţi slujesc,
Ţie, Dumnezeu Ceresc.

Pentru a putea să-Ţi cânt,
Sus în cer şi pe pământ
Şi pentru a fi cu Tine
Aşa simţindu-mă bine.

Am, Doamne, o rugăminte
Tu în iad nu ne trimite,
Ci ne iartă pe noi toţi,
Tu ceea ce toate poţi.

Pentru a putea intra,
În Sfântă Împărăţia Ta,
În Ierusalimul cel Ceresc,
Unde florile veşnic înfloresc,

Unde e linişte şi pace,
Unde Măicuţa Sfântă face
Cununi de aur împletite,
Pentru cei curaţi menite.

Unde sunt aşteptaţi să vină
Toţi cei cu inima–n lumină,
Cu sufletul mereu curat,
De bucurie încărcat,

Unde Îngeri luminează
Calea celor ce-nsetează
De Cetatea Împărătească
Şi doar Ţie să-Ţi slujească.

Cetatea, ce- ai pregătit
Celor ce Ţi s-au jertfit
Şi s-au ostenit plângând
Cu durere pe pământ.

Tu ai milă de noi, Doamne,
Şi să nu ne laşi la foame,
Nici la necaz şi dureri,
Nici la boli şi întristări.

Ajută-ne, Doamne Sfinte,
Ca de acum înainte,
Să nu Te mai supărăm,
Ci Ţie să Îţi cântăm,

Să Te preaslăvim, Iisuse,
Chiar şi în chinuri nespuse,
Oricare ar fi voia Ta
Noi s-o-mplinim pururea.

În veci nu vom putea, Iisus,
Să-Ţi mulţumim îndeajuns
Pentru tot ce-ai făcut, Bunule,
Cât ai trăit cu noi în lume.

Ţi-ai dat viaţa pentru noi,
Te-ai răstignit să ne scapi pe noi,
Ai suferit, ai fost lovit
Şi toate pentru că ai IUBIT.

Lumea, care Ţi-a făcut
Cât de mult rău a putut,
Tu nici măcar nu suspinai,
Ci pentru noi Te rugai.

Iar noi cârtim în suferinţi
Şi-n grele suspinuri fierbinţi,
Tu sufereai pentru lume:
“Iartă-i, … nu ştiu ce fac, Doamne!”

Să ne ierţi, Blânde Iisuse,
Că Tu ai suferit pe Cruce,
Pentru a noastră mântuire
Ducându-Te la răstignire.

Îţi mulţumesc, Iisuse Doamne,
Pentru a Ta dragoste mare,
Că-n fiecare zi ne dovedeşti
Cât de mult Tu ne iubesti.

Îţi mulţumesc că ne-ai lăsat
Să ne ridicăm din păcat,
În fiecare zi văzând,
Soarele pe cer stălucind,

Noaptea stelele clipind
Şi luna, împreună cântand,
Imn de slavă înălţând,
Iar Tu binecuvântând

Întreaga natura Ta,
Ce-Ţi înalţă “Osana”
Păsările ciripesc,
În acest fel Te slăvesc,

Toţi şi toate Te preamăresc,
Pe Tine, Iisus Ceresc,
Toţi în cor Îţi mulţumesc,
Cântându-Ţi imnul ceresc:

Aliluia, Slavă Ţie,
Pentru a Ta Împărăţie,
Ce ne-ai promis-o, Bunule,
De vom păzi poruncile.

Îţi mulţumesc ca ne-ai lăsat slijitori
Pe Sfinţii Părinţi mijlocitori,
Să ne ajute, Doamne Sfinte,
S-ajungem la Tine, Părinte,

Să stăm, sus, de-a dreapta Ta,
În Sfântă Împărăţia Ta
Şi Ţie să Îţi slujim,
În vecii vecilor. Amin.