Ovidiu : Vremea de inceput

Din lista nesfârşită de păcate
Încerc să fug pe cât se poate,
Dar litere şi fraze, ploaie de cuvinte
Îmi cad acum pe ochi şi-n minte.

Mi s-a părut aşa de omenesc
Greşeala, dar şi felul cum greşesc.
De ce nu m-am oprit în clipa de odihnă
Şi mi-am dorit mai mult, dar fără tihnă.

Odată tot ce-i dus nu-l mai întorci,
Ce rupi, cu greu mai poţi să coşi.
Frânturi de rugăminţi au mai rămas
Trezirea suflete, eu nu mă las…

Alăturaţi cu toţii-n rugăciune
Suntem departe şi apropiaţi de tine
Aşa e şi cu acum, e început de drum
Inima sus, pornim spre tot ce-i bun.

Cristina ONOIU : Misionarul

Sufletele mele dragi,
Vreau ca să împart cu voi
Bucuria de-a simţi
Că Domnul este cu noi.

Vreau ca să vă îndulcesc
Cu-o frumoasă istorioară,
Ca toţi să vă bucuraţi…
S-a-ntâmplat odinioară,

Un tânăr misionar,
Slujitor al lui Hristos,
Propovăduia-ntr-un sat
Învăţături de folos.

Dintr-o dată, cineva
Îl loveşte cu o piatră,
Sângele-i curgea şiroi,
Dar el vorbea către gloată.

Mărturisea pe Hristos,
Cu căldură şi iubire,
Despre Crucea grea şi Patimi,
Despre a Domnului Jertfire.

Vorbea atât de frumos,
Încât cel ce l-a lovit,
S-a aşezat lângă el,
A plâns şi s-a pocăit.

Mulţi l-au mai urmat atunci
Şi Îi slujeau lui Hristos,
Dar mai marele păgânilor,
La-ntâmpinat furios,

L-a luat, l-a alungat
Până la marginea satului,
Aruncat într-o prăpastie,
Zăcea fiind al nimănui.

S-a trezit ca dintr-un somn,
Întâmpinat de un Păstor,
Care-Şi pilmba mâna blândă
Pe frunte, liniştitor.

I-a luat toată durerea,
Toată suferinţa lui,
Şi fiindu-i foarte sete,
Ceru-apă Străinului.

Lânga ei curgea o apă,
Limpede, liniştitoare,
Stăinul luă în palme
Şi-i dă să bea spre-alinare.

A băut tânăru-o dată,
De două, chiar de trei ori,
Şi-a treia oară, bând apă,
Văzu-urmele cuielor.

Dintr-o dată îşi deschise,
Ochii mari, strălucitori,
Şi striga de fericire:
“Scumpul meu Mântuitor!”…

Dar n-a mai văzut pe nimeni,
Numai un glas blând ce-i zise:
“Nu te teme, Sunt cu tine,
Du-te şi măruriseşte,

Spune-le despre iubirea
Ce o am Eu pentru voi,
Şi puterea Mea cea mare
De-a vă scăpa din nevoi.”

Astfel tânăru-a plecat,
Vindecat şi-ncrezător
Că mereu o să-l ajute
Scumpul lui Mântuitor.

Oamenii când l-au văzut,
Ca din morţi înviat
Cu toţii au mărturisit,
Pe Dumnezeu adevărat.

Să ştiţi, sufleţele dragi,
Că în acel sat şi acum
E-o biserică creştină,
Chiar dacă a fost sat păgân.

Aşa a fost rânduit,
De Preabunul Dumnezeu,
Să fie slăvit de noi,
Să-I slujim mereu, mereu…

Să-ncercăm şi noi să fim
Buni misionari în lume,
Să putem cânta voios:
“Slăvit să fii în veci, Doamne.”
Amin.

Carmen : Avem sfinti

Sunt mii de sfinţi
Ce-au îndurat martiriu,
Chinuri cumplite ei au suferit,
Dar câţi din oameni
Ştiu de-a lor durere,
Câţi despre ei au auzit?

Avem mulţi sfinţi
Ce mijlocesc la Domnul
Pentru a noastră mântuire,
Să le aducem şi noi astăzi
Prinos de mulţumire.

Să le urmăm credinţa neclinită
Şi dragostea de Dumnezeu,
Să îi rugăm să ne ajute,
Căci drumul vieţii este
Din zi în zi mai greu.

Cristina ONOIU : Nadejdea

O, copilul Meu iubit,
De-ai şti tu ce e nădejdea,
Nu te-ai întrista nicicând
Şi-ai fi fericit aevea!

Dar aceasta nu înseamnă
Să păcătuieşti mereu
Şi să zici în gândul tău:
“Mă va ierta Dumnezeu!”

Înseamnă să plângi mereu
După ce-ai făcut păcatul,
Să te pocăieşti, copile,
Şi să–ncerci să nu faci altul.

Nu vreau să-ţi fac niciun rău,
Pentru că Eu sunt IUBIREA
Şi am venit pe pământ
Să îti aduc mântuirea.

Nu am venit să schimb legea,
Nu am venit să te-nşel,
Am venit s-alung păcatul,
Jertfindu-Mă ca un miel.

Te-am învăţat ce e bine
Şi nu te-am certat nicicând,
Eu te-am iertat, din iubire,
Sper să mă urmezi curând.

Nu–ţi cer decât să Mă iubeşti,
Să te laşi în Voia Mea,
Pentru că Eu rânduiesc,
Ce-o să fac cu viaţa ta.

Nu te-am forţat niciodată
Să faci ceva pentru Mine,
Pentru că ai libertate
Să faci ce crezi că e bine.

Dar am venit cu un scop,
Să te ridic din păcat,
Ţi-am spus să fii FERICIT,
E un pas spre-a fi iertat.

Fericirea cea cerească
Ţie vreau să-ţi dăruiesc,
Să nu ştii ce-i întristarea,
Sufletul tău să-l primesc.

Ştiu, copilul Meu cel drag,
Că eşti deznădăjduit,
Suferi şi te tânguieşti,
Sufletul ţi-e necăjit,

Îţi este frică de Mine
Şi nu ştii ce să mai faci,
Lasă-Mă să te iubesc,
Cu nădejde să te-mbraci.

Te-am înzestrat cu virtuţi,
Ca să poţi fi fericit,
CREDE, copile, IUBEŞTE,
NU FI DEZNÃDÃJDUIT.

Cu aceste trei virtuţi,
Ai să reuşeşti în viaţă,
Şi te voi învrednici,
Să Îmi vezi Preasfânta Faţă.

Te gândeşti că-s vremuri grele,
Că se–apropie sfârşitul,
Te documentezi mereu,
Când va veni Antihristul,

Eşti speriat şi nu ştii
Pe ce cale să porneşti,
Dar, Eu vin şi-ţi amintesc,
Să nu deznădăjduieşti,

Pentru că Eu sunt cu tine
Şi trebuie ca să crezi
Că nu te voi părăsi,
Trebuie doar să-Mi urmezi.

Vino, copilul Meu drag,
Pe Cărarea Împărăţiei!
Vino, să-ţi dau mântuire,
În Cetatea Veşniciei!
Amin.

Claudiu-Nicolae SIMONATI : Sfanta Cruce

De Iisus purtată-n spate,
Greauă ca și o cetate,
Condamnat a fost a duce,
Cu patimi, o Sfântă Cruce.

Astăzi, simbolul credinței
Și apoi cel al căinței,
De creștini este slăvită,
De Dumnezeu preamărită.

Toată lumea se închină,
Sufletul de își alină,
Se roagă la Sfânta Cruce,
Pe drumul cel bun a-i duce.

Cristina ONOIU : Un suflet bland intra in Rai

(continuare la “Familia creştină“)

Familia mea iubită,
Vreau ca să vă povestesc
Cum am ajuns eu în ceruri,
În Raiul dumnezeiesc.

Nu pot ca să vă descriu
Frumuseţea de aici,
Dar o să vă spun acum
Ce s-a întâmplat atunci:

În cele 40 de zile
Am fost cu voi pe pământ,
Dar am văzut şi chinul veşnic
Si Raiul, cel iubit şi sfânt.

Când se cinstesc Sfinţii Apostoli
În ziua prăznuirii lor,
Avea ca să mi se decidă
Unde voi sta în viitor.

Pentru a le voastre rugăciuni
Am ajuns în ceruri, sus,
La Porţile Împărăţiei,
Urmând să intru la Iisus.

Sfinţii Petru şi cu Pavel
Mi-au descuiat Împărăţia,
Am văzut lumină mare,
Mă aştepta veşnicia.

M-am apropiat încet
Şi–n dreapta era Maica Sfântă
Se auzeau melodios,
Coruri îngereşti ce cântă,

Iar în stânga se afla
Sfânta Elena Împărăteasă,
Care m-a chemat pe nume
Şi m-a numit floare aleasă.

Se vedeau în depărtare
Milioanele de sfinţi
Şi-n văzduh, minune mare,
Îngeri ce cântau cuminţi.

Însoţită de-al meu Înger,
De Preasfânta Născătoare,
De-mpărăteasa Elena,
A mea scumpa ocrotitoare,

Am intrat în Paradis,
Eram nespus de fericită,
Ne îndreptam spre lumină
Şi cete de Îngeri cântă,

Era bucurie mare
În Cereasca Împărăţie
Şi ne-apropiam încet
De Stăpânul veşniciei.

Am fost de m-am închinat
În faţa lui Dumnezeu,
El m-a binecuvântat
Şi cunună-am primit eu.

Mi-a zâmbit şi-atunci mi-a zis:
“Bine, slujitoarea Mea,
Pentru c-ai făcut a Mea Voie
Ai câştigat Împărăţia.”

Acum, eu sunt fericită
Şi aştept să ne-întâlnim
Ca să-I slujim Domnului nostru,
În vecii vecilor. Amin.