Silvia MOIAN: Urma pasilor

Văd calea vieţii mele plină de neprevăzut
Şi urma paşilor mei pe nisipul ud.
Treceam plin clipe grele, urcam şi coboram
Şi drumul vieţii mele cu anevoie străbăteam.

Dar văd că lângă urma mea de paşi, mai e o urmă,
Paşi necunoscuţi lângă paşii mei se-adună,
Şi merg şi ei lângă ai mei paşi pe a vieţii cale,
Mă însoţesc mereu văd, pe lunga mea cărare.

Dar când mă uit mai bine, când mi-a fost mai greu,
Doar o singură pereche de paşi urca mereu.
N-am înţeles ce e, ce taină urma paşilor ascunde,
Dar în cuget o voce blândă îmi răspunde.

Vezi în viaţa ta, Eu Iisus te-am însoţit mereu,
Urma mea de paşi e lângă urma ta şi te-am urmat şi eu.
Când tu credeai că nu mai poţi pe drumul drept urca,
Eu îţi dădeam putere, mergeam în dreapta ta.

Când tu credeai că ai să cazi, îţi era tare greu,
Mâna mea te ridica, că ţi-am slujit, eu Domnul tău.
Şi sarcini grele de fărădelegi şi de păcate ţi-am purtat.
Şi crucea vieţii tale, pe umerii mei din dragoste am luat.

– Dar,  Doamne, când eram în nevoia cea mai grea,
Mai lăsat singur, că nu se vede pe nisipul umed urma Ta.
Atunci cu glasul Tău cel dulce mi-ai răspuns în adâncuri  întristat:
– Aceia erau doar paşii mei, că pe tine pe braţe te-am purtat.

Cristina ONOIU: Sfintii Imparati Constantin si mama sa Elena

Sfântă Elena, Împărăteasă,
Tu eşti floare preaaleasă,
La Hristos şi Sfânta Fecioară
A noastră  mijlocitoare.

Sfântă Elena, povăţuitoare,
Tu eşti maicilor apărătoare,
Celor ce poartă al tău nume,
Îi ajuţi în fapte bune.

Tu, împărăteasă, te-ai învrednicit
Cu Împărăteasa Cerului a locui.
Acum  în Rai te veseleşti
Cu Maica lumii cereşti.

Ai fost trimisă de al tău fiu
În Ierusalimul viu
Şi ai plecat a căuta
Sfânta Cruce  a afla.

Sfântă Elena, frumos crin,
Maica Sfântului Constantin,
Ajunsă la Ierusalim,
Noi, mare cinste primim.

Pentru  că tu ai găsit
Crucea , pe care S-a jertfit
Scumpul nostru Mântuitor,
Pentru a salva  acest popor.

Dar atunci s-a întâmplat,
Mare minune de neuitat,
Pentru că ai găsit, umblând,
Trei cruci mari, neştiind

Care este Crucea Sfântă,
Ce ne-a scăpat de osândă.
Tot în acest timp trecea,
Un mort ,spre a-l îngropa,

Iar tu atunci te-ai gândit,
Ca pe mort sâ îl învii;
De el crucile ai apropiat,
Şi la ultima s-a ridicat.

Aşa  tu ai găsit,
Crucea pe care s-a jertifit
Domnul nostru Iisus,
Având putere de sus

Pe adormiţi a-i învia,
Şi pe creştini a-i îndrepta,
Pe calea ce duce sus,
În Rai, la Domnul Iisus.

Tot în acel loc minunat
Dumnezeu ţi-a arătat,
Unde sunt Sfintele  Piroane
Bătute-n mâini şi în picioare,

Făcând minuni şi cu acestea,
Şi tot ducându-se vestea,
Multă lume a aflat,
Şi de boli s-a vindecat.

Tu acolo-n locul sfânt
18 Biserici ai construit,
În locul unde S-a jertifit
Al nostru Iisus Iubit.

Sfânta Împărăteasă Elena
Să ne ajuţi pururea,
Să Îl rogi pe Dumnezeu
Să ne păzească mereu.

Sfinte Împărate Constantin,
Darul nostru cel divin,
Tu eşti al nostru odor
Pentru  acest sfânt popor.

Tu ,Sfinţite  Împărate,
Ai salvat creştini din moarte,
Ţie ţi s-a arătat
Pe  cer ,semn prea luminat,

Sfânta Cruce ai văzut,
Semnul ceresc luminând,
Şi din cer glas îti grăi
“Cu acest semn vei birui!”

Această Sfântă minune,
La ostaşi te-ai dus a spune,
Şi la luptă când plecai,
Pe steaguri aşa scriai:

“Iisus Hristos NIKA”
De pe care nu lipsea,
Semnul cresesc, Crucea Sfântă
Câştigând tu orice luptă.

Cel mai Sfânt dintre–mpăraţi,
Tu ai luminat pe fraţi
Prin a ta încreştinare,
Scăpându-i de la pierzare.

Constantine, preamărit,
Dumnezeu te-a-nvrednicit
A-I vedea Preasfânta- I faţă
Şi-a te aduce la viaţă.

Căci lepra te-a năpădit,
Şi tu mult ai suferit,
Dar Preabunul Dumnezeu,
Te-a scăpat şi de-acest rău,

Bucură-te Constantine,
Că astăzi tu petreci bine,
Sus în cer cu Maica ta
Şi cu Sfinţii pururea.

Aşa cum ai ajutat,
Mulţi creştini ai luminat,
Atât cât ai trăit în lume,
Aşa să ne ajuţi, Bunule.

Să mijloceşti la Dumnezeu,
Pentru sfânt poporul tău,
Care cinsteşte a ta pomenire
Spre a ne vedea în veşnicie.

Pe voi Părinţii Creştinilor,
Vă rugăm mai-marilor,
Ca să mijlociţi mereu,
Sus la Bunul Dumnezeu

Să ne ajutaţi, Sfinţilor,
Să venim la voi, Părinţilor,
Cu toţi să ne veselim
În vecii vecilor. Amin.

Carmen: Iubire de-as avea

De aş avea iubire
Către Creator,
Ruga mea ar fi
Cuprinsă de fior.

Credinţă de-aş avea
În Domnul meu preabun,
Vrăjmaşii aş ierta,
N-aş vrea să mă răzbun.

Dragoste de aş avea
Către Dumnezeu,
Nimic în viaţa aceasta
Nu mi-ar părea prea greu.

De aş avea credinţă
În Domnul cel ceresc,
Păcatul, cu căinţă,
Să îl mărturisesc!

Nic : Munca

Munca întreţine viaţa
Şi de-aceea să muncim;
Nu e viaţă pentru muncă,
Ci muncim ca să trăim.

Orişicare ar fi munca,
Fie grapă sau cosit,
Ţăranul munceşte într-una
Şi se simte fericit.

Fierarul, pe nicovală
Bate fierul înroşit,
Iar lucrul acesta
Este iarăşi răsplătit.

Croitorul coase haine
Cu acul cel mititel,
Dar acesta minunat
Face lucrul frumuşel.

Cizmarul cu gheata-n mână
Pentru-n lucru de nimică
Bate cu ciocanul cuiul:
Dar, chiar “dacă nu curge, pică”.

Zidarul cu cărămida,
Zideşte casa cea mare,
Lucrul nu e chiar uşor,
Dar de-aici câştig el are.

Vedem de aici, că munca
E o brăţara de aur,
Sau, mai bine zis, aduce
Un foarte mare tezaur.

Datoria nostră este,
De copil şi de şcolar,
Să-nvăţăm mai multă carte,
Să ne facem nouă dar.

Nic : Mosorasul vietii

Cu fiecare zi ni se scurtează viaţa
Şi-al vieţii mosoraş îşi rupe mereu aţa
Şi fiecare mică parte din mosor
Sunt ani şi ani de trudă, de trai istovitor.

Te-ntrebi, o, drag prieten, pentru ce trăieşti?
Ai tu un scop în viaţă pe care-l urmăreşti?
Te-ntreb: tragi vreo speranţă, de viaţă ţi-este dor?
Nu vezi, vai, cum se bat mulţi câini pentru mosor?

Te uiţi cum se deapănă, întâi, un fir mic
Şi deodată se rupe şi cade ca nimic.
Urmează apoi un altul, un alt fir de păr
Şi e ceva mai lung, mai plin de adevăr.

O, vai, drag mosoraş, subţire te-ai făcut
Şi cât erai de mare, dar mult ai mai scăzut
Şi-ncetul cu încetul te-ai micşorat mereu
Şi-ai dat acum pe faţă ceea ce sunt eu.

O, nu demult, mosor mic, nevinovat,
Eram copil. De-atunci te-ai depănat,
Te-ai micşorat continuu, mai ai prea puţin păr
…………………………………………………..
Şi, totuşi, eşti mereu tânăr şi-ncurajator.

Maria-Lucia CORNEA : Binecuvantarea parintelui monah

Ieri am primit o binecuvântare
Ce mi-a adus tot cerul în inima mea
Şi am simţit cea mai mare comoară
Ce poate o inimă umplea!

Simţeam că am prins aripi să zbor
Şi că puteam atinge Everestul,
Bucuria şi pacea mă copleşeau
Şi aş fi îmbrăţişat tot Universul.

Ca o cascadă ce curge din înalt
Aşa mi s-a revărsat binecuvântarea;
Cu nici o bucurie telurică n-aş asemăna
Ca aceea ce mi-a dus iluminarea.

Ce putere au acele mâini sfinte
Ce creştetul mi l-a binecuvântat,
Câtă rugăciune a străbătut prin ele,
Ce liniştea sufletească în mine s-a durat!