Luca Ionel BRANISLAV: Fiul ratacitor

-În lumea mare eu am plecat
Între străini m-am desfătat
Zile şi nopţi am tot petrecut
Pân-am pierdut tot ce-am avut.

M-am dus ca slugă la un stăpân
Cu ziua porcii lui păscând
Şi mă bătea şi mă ocăra
Şi nici de mâncare nu îmi dădea.

Şi am ajuns sărac şi flămând
Singur, plângând şi suspinând;
Atuncea de tine mi-am amintit
Şi iată-mă tată, eu am venit.

Greşit-am ţie, stăpânul meu,
O, tată sfânt şi Dumnezeu;
Păcatul e mare, păcatul e greu
Şi nu mai pot fi copilul tău.

Primeşte-mă ca slugă a ta
Şi niciodată nu voi mai pleca
În zilele toate îţi voi sluji
Şi rob netrebnic mă vei numi !

– O, Fiul meu, copilul meu,
Revino iar în locul tău;
De tine mult mă veselesc
Căci te-am iubit şi te iubesc.

Te iert şi să ne bucurăm
Viţelul gras să-l junghiem,
Căci mort ai fost şi-ai înviat,
Pierdut ai fost şi te-ai aflat.

-O, Tată bun, o, Tată sfânt
‘Naintea ta cad la pământ;
M-ai izbăvit de jale şi chin,
Slăvit să fii în veci, amin !

Maria-Lucia CORNEA: Maicuta indurerata

Eşti tristă Maică Sfântă
Şi buzele Tale nu mai cuvântă,
De durerea cea sfâşietoare
Din inima-Ţi cea rugătoare.

Pe Fiul Tău, Soarele Dreptăţii,
Pe Dătătorul Sfânt al Vieţii,
Îl urmezi frântă spre Golgota
Gemând în spate la toată cohorta.

Pieptul îţi tresaltă cu suspin
O, Măicuţă iubită, ce mare chin,
Ce sabie a pătruns în al tău suflet,
Răutatea lumii având trist răsunet.

Pe Fiul Tău îl priveşti pe Cruce
Câtă povară poţi Maică duce!
Aş vrea prin lacrimi să-Ţi şoptesc
,,Şi eu Măicuţa mea Îl iubesc!”

Îl iubesc prea Sfântă Născătoare
Privind la Cruce, cu cutremurare,
Privesc cum pentru al meu păcat
Domnul meu sângele a vărsat.

Luca Ionel BRANISLAV: O, Maica Preacurata

Smerindu-ne îngenunchiem,
Icoanei tale ne-nchinăm,
Cu credinţă te rugăm
Şi mila ta o aşteptăm.

Ispita-i multă şi e grea,
Noi te rugăm nu ne lăsa,
Ne scoate din necaz, nevoi
Şi totdeauna fii cu noi.

În orice zi te vom chema,
În orice zi te vom lăuda;
Acum şi-n veci şi pururea
Te vom binecuvânta.

O, Maică preacurată
Şi pururea Fecioară,
Tu, pacea Ta cea sfântă
Asupra ne-o coboară

Şi roagă-te preabună
Izvorului iubirii,
A sfinţilor stăpână
Şi maica mântuirii.

Luca Ionel BRANISLAV: Fara nume

O, mama mea, preadulce mamă
De jos eu te privesc pe tine,
Te văd tristă, fără vlagă
Te vaiţi şi plângi şi nu ţi-e bine.

Sunt fiul tău cel nenăscut
Sunt băieţelul fără nume,
Pe care, mamă, nu l-ai vrut
Născându-se-n a voastră lume.

Ţi-am fost în pântec ca un spin
Şi, numărând zilele mele,
Acel medic asasin
M-a rupt în mii de bucăţele.

Eu nu ştiam atunci de mine
Dar în acel chin preacumplit,
Am strigat, mamă, spre tine
Dar tu nu m-ai auzit.

Spuneai că sunt un pic de carne
Şi, oricum nu ştiu nimic,
Dar tu nu ştii, iubită mamă,
Că eu trăiesc, eu n-am murit!

Suntem mii şi milioane
Nenăscuţi şi fără nume
Ce-mpărtaşim aceleaşi drame
Lepădaţi fiind de lume.

Aruncaţi de pe pământ
Şi priviţi mai rău ca tina,
Fără botezul întru Duhul Sfânt
Noi nu putem vedea lumina.

Şi-am plâns amar, ne-am tânguit
Spre-a Cerului împărăţie
O, Doamne sfinte şi slăvit,
Vom petrece aici o veşnicie ?

Lipsiţi de orişice putere,
Lipsiţi de dragostea divină,
Lipsiţi de-a mamei mângâiere
Şi de a soarelui lumină ?

O, nu, Părinte prea-ndurate
Cel ce faci din pietre fii,
Fă-ne parte de dreptate
Şi, Doamne, nu ne osândi !

Spre Cer, cu lacrimi am privit!
Mângâiaţi fiind de sfinţi :
“Nu Dumnezeu v-a osândit
Ci dragii voştri, dragi părinţi!”

O, mama mea, preadulce nume,
Dacă priveai o clipă-n sus
Şi dacă mă lăsai să vin pe lume,
Să ştii că te iubeam nespus !

Şi mândră ai fi fost de mine,
M-ai fi iubit cu-adevărat,
Iar eu alăturea de tine
Eram şi rege şi-mpărat.

Mă răsfăţai cu jucărele
Şi cât în preajma ta stăteam,
La fiecare mângâiere
Un zâmbet cald îţi dăruiam.

Dar ai ales o altă cale
Ne-nţelegând ce e iubirea,
Eu plâng acum eterna-mi jale,
Iar tu îţi plângi nefericirea.

Măicuţa mea cea-nlăcrimată,
Păcatul să ţi-l plângi mereu,
Să nu te-ntorci din cale niciodată
Şi împăca-te cu Dumnezeu!

Părinţilor din lumea-ntreagă
Lăsaţi copii să se nască,
Căci ei sunt florile iubirii,
Ei sunt mântuirea voastră.

Daţi-le viaţă, fericire,
Şi tot ce un părinte poate da,
Daţi-le credinţă şi iubire
Şi mare plată veţi avea.

Dar nu-i ucideţi în formare
Ca pe un mugur răsărit,
Păcatu-acesta-i păcat mare
Şi nu va fi nepedepsit !

Copiilor ca nişte îngeri,
Ce aveţi părinţi şi fraţi,
Ascultaţi a noastre plângeri
Şi la Domnul vă rugaţi.

Ca în Ceruri să ne cheme
Pe noi, cei mici şi slabi şi goi,
Căci am murit mult prea devreme
Şi n-am ajuns să fim ca voi.

Noi n-avem jucării de-a gata
Noi n-avem răsărit de soare,
N-avem pe mamă, nici pe tată
Şi jalea noastră-i jale mare.

Noi n-avem altă mângâiere
Decât speranţa că-ntr-o zi
Va fi o sfântă Înviere
Şi sus în Cer ne vom trezi.

Şi fi-vom îngeri fericiţi
Într-o baie de lumină,
Noi, cei ce-am fost socotiţi
Vinovaţii fără vină.

Doamne, cel ce locuieşti cu sfinţii
Şi faci din păcătoşi eroi,
Te rog iartă-ne părinţii
Şi mântuieşte-ne pe noi!

Maria-Lucia CORNEA: In Saptamana Patimirilor

Voi merge şi eu pe urma paşilor Tăi
În Săptămâna aceasta a Pătimirilor,
De suferinţa Ta, Domnul Măririlor,
Se înfioară pietrele de oamenii răi.

Voi fi alături de Tine, Iisuse al meu
Şi inima mea îţi este şi acum alături,
Prigonitorii când Te-or trimite în chinuri
Voi fi acolo cu suspinul cel greu.

Întinde-voi mâna să nu Te pălmuiască
Scuipatul îl voi primi în locul Tău,
Aş coborî în cel mai adânc hău,
Dar pe Domnul meu să nu-L osandească!

Dacă aş putea ca Simon Cireneanul
Să port şi eu Crucea cea grea,
Sau ca Veronica a-ţi şterge sudoarea,
Aş bea din paharul Tău şi eu amarul.

Voi plânge cu Mironosiţele şi eu
Şi voi striga de durere cruntă,
Când în pălmi cuiele se afundă
Sub lovitura ciocanului greu.

Alături de Maica Preacurată
Şi alături de a Ei suferinţă,
Voi sta neclintită în credinţă
Privind jertfa cea supremă înaltă!

Carmen: Pe Domnul intampinau

Sălciile se plecau
Pe Domnul întâmpinau,
Însă ele-amar plângeau.

Vesteau cu multă  mâhnire
A lui Hristos pătimire
Pentru a Sa omenire.

Cum va fi El chinuit,
Ocărât şi răstignit,
“Vinovat” că ne-a iubit.

Merii frumos înfloriţi
Se plecau şi ei smeriţi,
De sărbătoare gătiţi.

Ei ştiau că suferinţa,
Răbdarea şi umilinţa,
Vor aduce biruinţa.

Mariana VASS : Adevarata fericire

Adevărata fericire
De sus vine
EL este Acela care dăruieşte
Viaţa,
Adevărul,
Ruşinea.
Acolo unde acestea lipsesc
Totul este deşertăciune.
Ascultă

Firul ierbii;
El îţi şopteşte că
Regele regilor te
Iubeşte.
Crezând,
Iubind,
Rugându-te neîncetat
Exişti cu adevărat.

Maria-Lucia CORNEA : Domnul meu

Din această lume nu-mi trebuie nimic
Îl vreau doar atât:”pe Domnul meu!”
Cu El înfloresc ca ramura de finic
La pieptul Lui alerg când mi-e greu.

Cuvintele Lui îmi mângâie auzul
Ca cel mai duios cânt ascultat,
Tot Domnul meu îmi curmă plânsul
Şi mă ridica când sunt în păcat.

Când necazurile mă lovesc cu furie
Şi mă aruncă cu violenţă la pământ,
Iisus îmi dă să beau apa cea vie
Spre Ierusalimul de sus îmi dă avânt.

Nici un om din întreaga lume
Nu poate atât de delicat mângâia,
Nici să şteargă ale rănilor urme
Sau sufletul mort să-l poată învia!

Mariana VASS : Un dar

De undeva de sus
Ai primit un dar, pe care
Neîncetat folosindu-l, vei face ca
IUBIREA să se răspândească încet-încet,
Oricât ar fi de greu drumul aici pe această planetă şi
Norii oricât de negri, avem în ceruri un Mijlocitor care

Viaţa Şi-a dat pentru ca tu, eu şi toţi ceilalţi locuitori
Ai planetei
Să ne bucurăm
Iubind cu adevărat,  iubind
Lumina, fiindcă Lumina vine de la
EL.

Maria-Lucia CORNEA : Copii inlantuiti

,,Părinţii au mâncat aguridă
Şi copiilor li s-au strepezit dinţii”;
Fie ca Sfântă Scriptură să aprindă
Flacăra credinţei ce au gustat-o Sfinţii!

Păcatele tinereţilor şi neştiinţa
Lovesc în urmaşi cu sălbăticie,
Se cutremură părinţilor toată fiinţa
Când copiii port poveri cu silnicie.

Lumea astăzi nu mai ia aminte
La învăţătura Sfinţilor Părinţi
Şi Decalogul neîmplinit se simte
În atitudinea ,, copiilor-doriţi”.

Se scutură relele în aceşti copii
Ca primăvara florile albe de măr,
În ochii părinţilor fierbinţi sunt stropii,
Că au semănat minciună în loc de adevăr.

Dacă prin pocăinţă nu ne vom întoarce
La Domnul nostru mult milostiv,
În suflet nu vom avea pic de pace
Iar copiii vor mai plânge cu motiv!