Maria-Lucia CORNEA : Evolutie

Nu scriu acum despre Freud sau Darwin
Sau despre teorii de evoluţionism,
Nu vreau să ofer apă în loc de vin;
Să gândim ce aduce noul modernism.

Ştiinţa atât de mult a evoluat
Electronicele ne ocupă tot timpul,
Privim cum omul în toate a evoluat,
Dar nu vedem în suflet vidul.

Privim ore în şir la Tv sau monitoare
Tot ceea ce  mass-media ne oferă
Nu percepem că suntem fiinţe muritoare
Fiind prim-solişti în a vieţii operă.

Evoluţia nu ne apropie de Dumnezeu,
Ci din contră mai mult ne îndepărtează;
Alergăm după vremelnicie cu suflet ateu
Şi în rest doar clipa de faţă contează!

Medicina şi ea mult a progresat
Cu medicaţie de ultima generaţie,
Dar azi cancerul nu este vindecat
Şi bolile psihice au rată de inflaţie.

Psihologii şi psihatrii fac prognosticuri
Depresia tot mai mulţi oameni cuprinde,
Nu observăm ale lumii frecvenţe ticuri
Şi că focul necredinţei nu surprinde.

Să încercăm Domnului să-I facem loc
În inimile noastre goale şi reci,
Să nu facem al lumii mârşav joc
Să purcedem pe ale credinţei poteci.

Silvia AVRAM : Lacrimi de iubire

Lacrimi de iubire curg neîncetat,
Căci din iubire, Doamne, iubire ai creat.
Iar trupul se înfioară, căci dragostea din el
Îl poartă ca pe aripi, îl duce către cer.

De simți acea iubire, te lași purtat de ea;
E un mister ce face să-ți bată inima.
Căci viața din iubire se naște pe pământ
Şi-o altă inimioară vei auzi bătând.

Când lacrimi de iubire curg pe faţa ta,
Vei şti că din iubire ai fost sădit cândva.
Când lacrima iubirii în ochi ți-a încolțit,
Vei știi că din iubire ai fost și tu zidit.

Silvia MOIAN : De ce?

De ce când eşti atâta de bogat în daruri,
Tu risipeşti necontenit,
În patimi şi plăceri ce-s trecătoare
Şi nu gândeşti că un final va fi sortit?

De ce refuzi să crezi în veşnicie
Şi ai un suflet care e nemuritor?
Că într-o zi când Judecata lumii se va face,
Ai să vezi cât erai Cerului dator.

De ce nu vrei să porţi mai mult de grijă,
Aceluia ce e din Dumnezeu suflare?
El e flămând de rugăciunea sfântă,
Şi însetat de a Sfintei Liturghii cântare.

De ce trăieşti fără de grijă,
Ca şi când niciodată lumea nu vei părăsi?
Suntem datori să îngrijim de suflet
Că vrem nu vrem, a morţii umbră va veni.

Carmen: Hristos ar vrea

Hristos ar vrea
Ca să vorbim mai des cu El,
Să îl chemăm în rugăciune;
Ar vrea să Îl iubim mai mult,
Să îi urmăm prin fapte bune;

Ar vrea să îi iertăm pe toţi,
Cum şi El a iertat
Chiar pe aceia care
Cumplit L-au chinuit,
Deşi era nevinovat.

Silvia AVRAM : Doar Tie Doamne…

Când toți din jur m-au părăsit,
Iar eu îi mai iubeam…
Când sufletul mi l-au rănit
Eu tot îi preţuiam…

De n-ar fi fost iubirea Ta,
Credința mea în tine,
I-aș fi urât pe toți cei dragi
Și-n primul rând pe mine.

Doar ție Doamne îți datorez
O viață mai curată,
Povara unei vieți întregi
Cu tine am cărat-o.

Carmen: Biserica mea

Biserica cea sfântă,
Locaşul lui Hristos,
Este liman de mântuire
Sufletului de folos.

Acolo este Maica Sfântă,
Înlăcrimată-n rugăciune,
Îngeri şi sfinţi cer har
Pentru întreaga lume.

Acolo vine Mielul,
La orice Liturghie,
Pe-altar El se jertfeşte
Din marea Sa iubire.

Ne întinde-apoi Potirul
Să ne împărtăşim,
În taină pe Hristos
Atunci noi Îl primim.

Ne cheamă Împăratul
În zi de sărbătoare,
Să mergem cu nădejde
Şi bucurie mare!

Silvia AVRAM : Contraste

O lume atăt de vastă te-nconjoară
Urmându-și cursul ei nestăvilit,
Şi-atîtea întrebări te împresoară
Tot urmărind răspunsul potrivit.

De sus în jos învălui cu privirea
Pământul tot  și apoi o-ntreagă zare,
Dar tu ești mic și-ai vrea cu mintea ta
Să poţi cuprinde în ea, o lume mare.

Cum cerul și pămîntul nu sunt una,
Dar împreună fac un tot comun,
Cum peste al nopții timp veghează luna
Iar soarele veghează al  zilei drum.

Acestea toate se-nvârtesc continuu
Şi fiecare are rolul său,
Căci orice element sau orice lucru
Aduce după el opusul său.

Așa  a fost mereu de când pământul
Şi raiul  pe pământ a fost zidit,
Iar omul a început să le observe
Când a gustat din fructul cel oprit.

Atunci treziți din starea neștiinței
Ca doi copii ce-ndată au crescut,
Au fost surprinși să-și vadă goliciunea
Ce până atunci de ea nu s-au sfiit.

De-ar fi știut că binele și răul
O să le aducă traiul osândit,
Ar mai fi vrut să guste oare mărul
Chiar de calități prin el și-au însușit.

Era atât de bine în grădină
Când răutatea nu îi cuprindea,
Când tot în jur vibra de armonie
Iar Dumnezeu de grijă le purta.

Păcatul  lor, ce te-a rănit pe tine,
Pe cei din jurul  tău, și-asemenea,
La rîndul lor, te vor răni pe tine,
Iar tu la rândul tău pe altcineva.

Doar o dorință arde acum în tine
Să te întorci la starea de început
Şi să recapeți forma purității
Din care singur te-ai lăsat căzut.

Prin dragoste, credinţă și speranţă,
Prin luptă cu dualitatea ta,
Îndepărtând aura păcătoasă
Şi răul ce-ți cuprinde inima.

Găsește binele ce zămislește-n tine
Şi darul tău ce-ți este hărăzit,
Nu încerca să le-nțelegi pe toate
Că nu acesta-i scopul definit.

Mihaela SLAINA : Scările

Îmi este  trupul greu şi  inert,  ca la îngropăciune,
Iar sufletul uşor şi luminos precum o rugăciune…
Trupul plin de dorinţe mă trage în jos, ca să pier…
Sufletul se înalţă pe aripi de îngeri, la Cer…

Între trup şi suflet este o delicată scară ,
Pe care voinţa mea urcă mereu şi coboară…
Între Rai şi Pământ este-o scară înaltă, de Sus,
Pe care tot timpul,  coboară Domnul Iisus…

Între om şi Dumnezeu este o scară nevăzută,
Împodobită şi binecuvântată de Duhul Sfânt,
Este însăşi  Maria, Maica Preacurată şi Sfântă,
Ea  uneşte prin rugăciune blândă , Cerul  de  Pământ…

Maria-Lucia CORNEA: Iubirea Ta, Doamne!

Când Îl guşti pe Domnul Iisus
Şi când Îl simţi cât de dulce este,
Ţi se revarsă acest nectar de nespus
Şi totul în tine parcă lăstăreşte.

Iubirea Ta cea Sfântă coboară
Spre mine nevrednica slugă
Şi relele le surpă, le doboară
Şi grijile vremelnice le alungă.

Când Domnul spre mine priveşte
Sunt cel mai bogat pământean;
Iubirea şi mila Lui mă covârşeşte
Şi depăşesc regii, eu simplu mirean.

Cu Tine Doamne înalţ o citadelă,
Neînţeleasă de cei orbiţi sufleteşte
Şi mă urc prin rugă ca pe o schelă,
Ştiind că Domnul meu mă iubeşte.