Ioana VOICILA DOBRE : Mai lasa-ma

Mai lasă-mă,
să-ţi mai fiu, Doamne,
o floare
înflorită-n câmp,
să mă mai legăn,
de-ncântare
sorbind din ochi
al tău pământ!

Mai lasă-mă,
să gust
splendoarea
ce o reverşi
în zori de zi
şi lasă-mă să fiu eu
floarea
plină de vers şi armonii!

Mai lasă-mă,
să cânt în soare,
minunea vieţii
de a fi
şi darul tău
plin de culoare
şi cântece
de ciocârlii!

Ioana VOICILA DOBRE : Pe aripi de lumina

Pe aripi de lumină
tu mi-ai trimis
iubirea
şi am primit-o-n suflet,
adânc,
odihnitor.
Rămâi aici, minune,
să înfloresc
prin tine
şi să-mi aflu
menirea
în graiul stelelor!
Şi de va fi
ca timpul
vrăjmaş să se arate,
atunci când
anotimpul
va ninge peste toate,
tu, flacără încinsă,
să-i stai
mereu în cale,
cu inima patrunsă
de toate ale sale!
Să îi rămâi
oglindă
fidelă peste veac
acestui suflet
care
iubirii este leac.

Silvia MOIAN : Sa vina Craciunul!

Să vină Crăciunul cu fiori de taină,
În sufletul copleşit de griji, de nevoi.
S-aducă pacea şi buna voire între oameni
Şi fie mereu, până la capăt cu noi.

Să vină Cel ce din veacuri voit-a
Să scape pe omul căzut, din blestem.
A coborât de la Tatăl din ceruri,
În cel mai umil loc şi stingher.

Să vină Crăciunul cu colindele-n cale
Cu brazi împodobiţi şi cu bucurii
Să cânte copii, să cânte natura,
Dând slavă, cu îngerii ce-s dea pururi vii.

Iar noi să-i aducem Copilului Sfânt daruri,
Inimi smerite, gânduri curate şi rugăciuni.
Să îi deschidem uşi sufleteşti de păcat încuiate,
Ca El, cu iubire să vină la noi, de Crăciun.

Maria-Lucia CORNEA : Lacrimile mamei

În memoria lui Liviu Lungoci

Cum pot să mângâi, Doamne, eu
O mamă ce şi-a pierdut copilul,
Cum să-i alin suspinul greu
Şi lacrima amară ca pelinul?

Îmi împletesc cu ea lacrimile grele
Şi mă arde cu foc a ei suferinţă,
Încerc eu păcătoasa să-i arăt o cale
A rugăciunii, a neclintirii în credinţă.

E grea povara, dar trebuie purtată,
Dupa rele, bune ar trebui să mulţumim,
Aşa cum Iov prin grele încercări odată
Ne-a învăţat să răbdăm, să nu cârtim.

Dar lacrimile mamei nu-i dau pace
Şi gândurile triste o împresoară,
Amintirea copilului ce sub cruce zace,
Într-o ţară depărtată, o doboară.

Câtă iubire e într-o inimă de mamă
Şi câtă milă, suferinţă, ea duce,
Icoana Maicii Domnului mă cheamă
Să-I arăt pe Iisus Hristos pe cruce.

Acum Doamne mă rog pentru ea
Mângâi-o Iisuse cum numai Tu ştii,
Şterge-i lacrima mai sărată ca sarea
Că şi-a pierdut unul dintre fii!

Silvia MOIAN : Incep colindele

Încep colindele în suflet să răsune.
E vremea bucuriei când Iisus, cu dulce nume,
Vine pe pământul nostru plin de rele,
Să aducă linişte, pace şi multă mângâiere.

E vremea când uităm de griji, de toate.
Ne pregătim să avem suflete curate,
Ca să-l întâmpinăm în miez de sărbătoare,
Pe Cel ce îngerii îi aduc veşnic osanale.

Fiori de taină în suflet se strecoară.
Mesia cel din veacuri coboară pentru noi, iară.
În peştera sărăcăcioasă, din Fecioară să se nască,
Ca lumea, cu iubirea şi jertfa Sa, să mântuiască.

Să auzim în suflet imnuri, îngerii cum cântă,
Să mergem cu păstorii la peşteră, biserica cea sfântă.
Şi să-i aducem daruri, Pruncului şi Fecioarei preacurate,
Prinos de mulţumiri, de dragoste şi inimi ce-s curate.