Poezii Ortodoxe

Nu judeca, căci nu cunoşti,
Nu ştii tot adevărul.
Dumnezeu va judeca,
El e judecătorul.

Adeseori când vă rugaţi
Cu dragoste fierbinte,
Un gând la Domnul înălţaţi
Şi pentru animalele smerite.

Chiar dacă nu au păcate,
Dar pentru ale  noastre rele,
Suferă destul de mult,
Să ne rugăm şi pentru ele!

Pe nimeni noi să nu urâm,
Chiar de vrăjmaş ne-ar fi,
Ci bine lui să îi dorim,
Să-l ajutăm în orice zi.

Chiar dacă toţi ne-ar duşmăni,
Să nu ne supărăm,
Cu sârguinţă pentru ei
Mai mult să ne rugăm.

Acestea singuri nu putem,
De-am vrea să le-mplinim,
Dar harul sfânt de îl avem,
Putere noi găsim.

Dacă am greşit cândva
Cu sau fără voia mea,
Încă mai pot spera
Că ne vom împăca.

Există o îngustă cale
Pe care de poţi ajunge,
Maica Domnului apare
Şi toată ura se stinge.

Ca zăpada albă
Să fim iar curaţi,
Ca lumina zilei
Să fim luminaţi!

Înţelepţi şi buni,
Harnici şi voioşi,
Cât trăim în lume
Să fim bucuroşi!

Totdeauna Domnul
Ne va ajuta,
Rugăciuni sincere
De-i vom înălţa.

Fulgi albi de nea
cad liniştit pe pământul
rece şi-amorţit.
Unul parcă s-a oprit;
uşor mi-a şoptit;

Gândeam cum pruncul Iisus
în lume a venit;
El s-a născut în ieslea rece,
cum ştim, nu-i o poveste,
în noapte de iarnă geroasă,
cu sufletul curat
ca fulgul de zăpadă,
arzând de dor ca focul
ce-n sobă încălzeşte,
şi blând şi iubitor,
căci mult El ne iubeşte.

În jur tutul e alb
şi înspre noapte
doar stele mai apar
şi luna blândă aşteaptă.
Natura parc-a adormit
un somn profund şi lin,
dar prin omătul fin se-aude
freamăt şi un clinchet divin.

Sunt copii colindători care
de gazde vesele-s primiţi,
Ei vin să le ureze
Belşug şi spor în toate
şi multă sănătate,
Să le aducă vestea
căci Domnul s-a născut,
din nou, în ieslea rece
şi-acum, ca la-nceput;

Ca să aducă bucurie
la case de creştini,
s-aducă har şi pace
şi dragoste în inimi.

Sfinte al lui Dumnezeu
Deşi nu sunt vrednic eu,
Ştiu că eşti un mare sfânt
Care ne ajuţi oricând.

Minuni multe ai făcut,
În primejdii ne eşti scut,
Ne ajuţi în supărări,
Ne îndrumi pe noi cărări.

Te rog nu ne părăsi
Şi ne-ajută a găsi
Calea către Împărăţie,
Cu Hristos, în Veşnicie.

Cum tu sfinte ai postit,
Zile, nopţi nu ai dormit,
Ci la Domnul ai gândit,
Voia Lui ai împlinit.

Pe bolnavi ai vindecat,
Duhuri rele-ai alungat,
Mintea nu ţi-ai dezlipit
De la Iisus cel iubit.

Tu, o sfinte, ai dobândit
Darul duhului dorit,
Rugăciunea neîncetată
Din inimă însângerată.

În peşteră ai trăit,
Liturghia ai slujit,
Duhul sfânt se cobora,
Inimile le sfinţea.

Pentru oameni te rugai,
Suferinţe alinai,
Credinţa ai întărit
Lui Hristos tu ai slujit.

Fabulă

“- Cine oare decât mine
Face-n lume mai mult bine?”
Se-ntrebă o pisicuţă
Vorbăreaţă şi drăguţă.

“- Eu sunt blândă şi alint
Pe-orice om ce-i suferind;
Sunt curată, ascultătoare,
Uneori doar, mai scot gheare.

Îmi plac ghemurile multe
De mine bine se-aude,
Am prieteni şoricei
Şi mă joc ades cu ei.”

Dar un câine-apropiat
O-ntrerupse c-un lătrat:
“- Hm! Aşa cum spui să fie?
Asta e prietenie?

Când stăpânul te-a certat,
Repede l-ai zgârâiat,
Stai în casă, leneveşti,
Pe tot omul linguşeşti.”

Dar pisica, ofensată,
Îşi zbârleşte blana toată
Şi apoi cu mult dispreţ
Îl trimite la coteţ.

Afară copiii colindă
Prin fulgii albi de nea
E o seară feerică, sfântă,
Azi s-a născut Mesia!

Fecioara Sfântă azi ţine
Pe braţe Sfântul odor,
Darul sfânt din cer vine
Şi îngerii cântă în cor.

Îngerii astăzi vestesc
Păstorilor marea minune
Şi fericiţi ei pornesc
Pruncului să I se închine.

Vântul adie prin cetini
Şi tainic parcă şoptesc
Printre atâtea rele şi patimi
S-a născut copil ceresc.

Pruncul e marea comoară
Ce s-a dat umanităţii,
E iubirea ce ne împresoară,
E taina cea sfânta a vieţii.