Archive for December, 2009

1 2 3 4

Antoanela DUMITRIU : Craciunul

E o atmosfera
ce mult diferă
de altele; Rară.
Este sărbătoarea,
Toată splendoarea
Şi grandoarea
E pentru noi
Şi pentru voi;
Şi câte foi
Pline de urări
Sunt de sărbători;
Primim urători,
Mulţi colindători,
E o atmosferă
Foarte solemnă,
Este o mare sărbătoare;
Se dă de veste
Că se va naşte
Mesia; va creşte
Şi ne va ocroti!
A noastre păcate,
El va plăti.
Prin Harul Său
Ne va păzi de rău.
Crăciunul,
Ca şi Anul Nou
Ne va curma
Orice necaz,
De vom voi
Şi veseli
Îl vom primi
Şi azi.

Carmen: Doi amici

Doi amici se întâlneau,
Unul altuia-şi vorbeau.
Iată unul ce voia,
Iar al doilea altceva:

“-Vreau să fiu un om bogat
Foarte bine aranjat,
Să fiu de toţi lăudat
Şi mereu apreciat.

Să fiu liber, sănătos,
Tânăr, voios şi frumos,
Să mă pot destul distra
Oricât de mult voi putea.

Mai mult să mă odihnesc,
Să fac numai ce poftesc,
Cât mai bine să trăiesc,
Asta iată îmi doresc!

Dacă şi eu voi muri
Fie cu mine ce-o fi
Loc în groapă s-o găsi
Pământul mă va primi.

Raiul de ce să-l doresc?
Cu ce am mă mulţumesc:
Pe pământ mai bine stau,
Ca să fac şi eu ce vreau.

De altul mie nu-mi pasă
De-are casă, de-are masă,
Dacă este sănătos,
Ori de e bolnăvicios.

Ori de este om lipsit,
Sau de alţii urgisit,
Timp nu am ca să-l ajut,
Timpul meu este prea scurt.”

Astfel primul a vorbit,
Mulţi ca el am întâlnit.

“-Omule, necazul tău,
Este-acuma şi al meu,
Iară fericirea ta,
Este-acuma şi a mea.

Eu vreau să slujesc mereu
Unuia sfânt Dumnezeu,
Care pe noi ne-a creat
Viaţă veşnică a dat.

Pe acesta să-l iubesc,
Voia lui să o-mplinesc
Pe vrăjmaşi uşor să-i iert,
Viaţa eu să mi-o îndrept.

Către Cer când voi pleca,
Lumea eu o voi lăsa;
Sufletul meu vrea să fie
Unde e doar bucurie,

Unde nu este durere
Ci doar bine, mângâiere,
Unde este Împărat
Chiar Hristos adevărat.

Căci fraţi buni noi ne aflăm
Tată sfânt în cer avem,
Care pe toţi ne iubeşte,
Şi ce-i bun ne dăruieşte.”

Maria-Lucia CORNEA : Si pentru ei s-a nascut Hristos!

În noaptea de Crăciun luminos
Se mai găsesc Lazari pe la poartă
Cerând milostenie cu mâna tremurată,
Şi pentru aceştia s-a născut Hristos!

În colindul  acesta  lin şi duios
Mai sunt bolnavi uitaţi pe paturi
Gemând în dureri cu sacadate oftaturi,
Şi pentru aceştia s-a născut Hristos!

În acest praznic mare, frumos
Se mai află orfani fără mamă
Ce aşteaptă o mângâiere din palmă,
Şi pentru ei s-a născut Hristos!

În dangăt de clopot maiestuos
Mai sunt bătrâni uitaţi de lume
Ce aşteaptă copii, nepoţi să-I adune,
Şi pentru aceştia s-a născut Hristos!

În Crăciunul feeric şi înduioşător
Să ne gândim cum poate eu sau voi
Vom striga cândva loviţi de nevoi,
Şi pentru noi s-a născut Hristos!

Cornelia BERENDE : Un dar sarac

Suntem în noaptea viselor de neuitat…
Când ninge cu amintiri şi vise pentru viitor,
Când Domnul CeL ce ne-a creat,
Se face prunc, ca să devină Răscumpărător!

Umil, se naşte, nu în palate,
Căldură n-are cine-i face,
Şi-n patul Lui, nu sunt mătăsuri…
De sus îi cântă Îngeraşii.

Să-i dăruim, al nostru suflet
Primindu-l să se nască-n el
Gătindu-i pături de mătase…
Gânduri curate pentru El.

Cu magii, să-i ducem daruri
La picioruşe, să i le aşezăm,
Şi El să Binecuvinteze,
Săracul dar, ce îl avem!

Aur, să fie smerenia
Şi căinţa de păcate;
Smirna, duhul umilinţei,
Duhul inimii curate!

Şi tămâia rugăciunii
Să i-o dăruim curat,
Să se nască şi în suflet,
Pruncul sfânt de împărat!

Carmen: Vine iar!

Vine iar ca să se nască
Pentru noi Pruncul Iisus!
Cât de mare bucurie
Pentru oameni a adus!

Nu-i mai mare fericire
Nici în cer, nici pe pământ
Decât să îl ai pe Domnul
În suflet şi-n al tău gând.

El ne este Ziditorul,
El pe lume ne-a adus
Şi ca nimeni ne iubeste
Numai El, Domnul Iisus.

O, de ar simţi aceasta
Şi cel puţin credincios
Să ne bucurăm cu toţii
La Praznicul lui Hristos.

Ioana: As vrea

Aş vrea să fiu
Cu talent înzestrat,
Chipul Tău cel sfânt
Să îl vezi pictat.

Aş vrea Sfântă Maică
Prin vocea mea,
Din suflet şi eu
Să îţi pot cânta.

Ioana : Bunului Pastor

Am şi eu ceva de spus
Bunului Păstor Iisus
Ale mele simţăminte
Dintr-o inimă fierbinte.

Care-ar vrea acum şi ea
Mulţumire să îi dea
C-a venit din cerul sfânt
La noi cei de pe pământ,

Cu dragostea mare a Sa
Fericire să ne dea.
El ne-ajută tot mereu
Şi la bine, şi la greu.

Doamne, şi tu ai fost copil,
Ai fost prunc micuţ, umil.
Nu-i uita pe cei mai mici,
Nici pe părinţi, pe bunici,

Fii cu noi la orice pas
În orice clipă, în orice ceas,
Fereşte-ne de rău, de păcat,
Dă-ne gând, suflet curat.

Pe copii necăjiţi,
Supăraţi şi oropsiţi,
Nu-i lăsa, că n-are cine
Să-i îndrepte către Tine.

Revarsă din darul sfânt
Peste toţi de pe pământ
Voia Ta să împlinim,
Pe oameni să îi iubim.

Carmen: Lupta

Când otrăvite gânduri
În minte ţi se-adună,
Nu le lăsa, ci luptă,
Căci lupta este bună.

Când inima ţi-e plină
De ură şi amar,
Nu te lasa, ci luptă,
Nimic nu e-n zadar.

Când patimi şi ispite
Cumplit te împresoară,
Adu-ţi degrab’ aminte
De-a raiului comoară.

Ioana: Rugaminte

Roagă-te şi pentru mine
La Domnul du-mi suferinţa,
Pe tine El te ascultă,
Îţi împlineşte dorinţa.

Spune-i că îi mulţumesc
Pentru toate ce mi-a dat,
Că o să mă străduiesc
Să am sufletul curat.

Ioana: Imparateasa lumii

Împărăteasa lumii
În cer şi pe pământ
E caldă rugătoare
Pentru noi, oricând.

De Ea nu ar fi împlinit
Sfatul celui Preaînalt,
Demult am fi murit
Pierduţi în greu neant.

1 2 3 4