Gabriel IORDAN-DOROBANTU : Tatal nostru

Tatăl nostru care eşti
şi în ceruri veşniceşti,
numele Tău sfânt fie
acum şi-n veşnicie.
Vie-mpărăţia Ta,
facă-se voinţa Ta
aşa–n cer şi pe pământ,
precum numele Ţi-e sfânt.
Pâinea noastra spre a fi,
dă-ne-o nouă zi de zi.
De-am greşit, Tu, iartă-ne,
noi iertam pe-aproapele.
Ne fereşte, Dumnezeu,
de ispite şi cel rău.
Căci a Ta este puterea,
împărăţia şi vrerea,
lauda, slava, mereu,
căci doar Tu eşti Dumnezeu.
Amin.

Gabriel IORDAN-DOROBANTU : De ce eu sunt ortodox?

De ce eu sunt ortodox ?
Fiindcă lumea e pe dos,
se rostogoleşte
necreştineşte.

Fiindcă pe prunc îl doare
şi el  e întrebare
când mama mai plânge
că nu se ajunge.

Fiindcă veacul e întors,
fiindcă este dureros
când cel drept mai moare
fără lumânare.

Fiindcă dorul mă arde
când cel bun şi drept cade
şi este boală grea
că lumea e mai rea.

Fiindcă va fi un mâine,
şi va veni un bine,
fiindcă mai e Hristos
şi un drum ortodox.

Gabriel IORDAN – DOROBANTU : Ratacitor fulg de papadie

Cu mii de braţe-ntinse, Dumnezeu,
te rog în fiecare zi şi noapte
şi norii îi cuprind în palme, eu,
dar cuvintele îmi sunt deşarte.

Eu fur din rugăciunea celor sfinţi
cuvinte bune şi neîntinate,
sunt pe lume atâţia oropsiţi,
mi le cer să i le dau pe toate.

Le-mpart la toţi, dar mie nu-mi ajung,
fur din codru foşnetul de frunze,
din nori de puf, fur ploile ce plâng,
le sorb cu înfometate buze.

Sunt pe lume atâţia oropsiţi,
ei totu-mi cer acuma disperaţi,
eu  nu păstrez nimica de la sfinţi,
cum nici cămaşa Domnul n-a păstrat.

Eu vin azi să-Ţi fur din veşnicie –
ruga cu netrebnice cuvinte,
rătăcitor fulg de păpădie
ce vântul îl duce înainte.

Ioana : Patimi

Doamne, patimi grele
cu grăbire mă doboară,
Boli, primejdii pretutindeni,
neştiute mă-nconjoară.

Iar ca să-mi ridic spre Tine
mintea mea, îmi e prea greu.
Să mă rog aş vrea,
la Tine să gândesc mereu.

Voinţa mi-e în scădere
râvnă sfântă nu mai am,
Ce să fac, dă-mi Tu puterea
ce-altă dată o aveam.

Rodica : Paradis

Vreau să mă plimb
Pe aripi de vis
Lăsând lumea,
S-ajung în paradis.

Acolo e pace şi cer senin,
Putem avea tot ce dorim
Oameni-s veseli şi fericiţi,
Pe toţi ei iubesc,
De toţi sunt iubiţi.

Sunt flori ‘miresmate,
Lumină, cuvânt;
Este odihnă,
Nu-i nor şi nici vânt.
Furtuni nu mai sunt.

Nu-i boală, nici suferinţă,
Nu-i râvnă sau vreo căinţă.
E cântec de păsări măiestre
Dulceaţă, frumuseţe
Cum nicăieri nu este.
Acolo aş vrea şi eu
Ca să petrec mereu.

Carmen : Ingeri si Sfinti

Împrejurul meu să fiţi
Voi îngeri şi voi buni sfinţi,
În această  scurtă viaţă
Să nu mă părăsiţi.

Lui Dumnezeu rugaţi-vă
Şi Maicii Preacurate,
Să-mi ierte orişice păcat
Şi orice nedreptate.

De primejdii mă izbăviţi,
În tot locul m-ocrotiţi,
Nu mă uitaţi nicicând,
Ai Domnului slujitori iubiţi.

Carmen : Nu uita

Când simţi că nu mai poţi nimic să faci
Măcar în taină tu să rabzi, să taci,
Iar Domnului necazul să i-l spui
Şi nu uita să chemi pe Maica Lui.

Nici un răspuns acum de nu primeşti,
De mila lor să nu te îndoieşti.
Ei te ajută mai mult decât tu crezi,
Deşi de multe ori poate nu vezi.

Şi nu uita nicicând de marii sfinţi
Ei împlinesc a noastre rugăminţi.
Pe Îngeri, pe Arhangheli să îi chemi,
De grele încercări să nu te temi.