Rodica : Timpul

Timpul trece nevăzut,
Dar nimic nu s-a pierdut.

Fapte bune de-am făcut,
La greu, ne vor fi un scut.

Fapte rele de găsim,
Sincer să le spovedim.

De vreun om te-a supărat,
Uită, iartă-l de îndat’.

Faţa să-ţi fie senină,
Deseori de zâmbet plină.

Pe părinţi să îi iubeşti,
A lor sfaturi să-mplineşti.

Şi pe fraţi să nu îi uiţi,
Cât de mult să îi ajuţi.

Spor la muncă tu să ai,
Slavă Domnului să-i dai.

Şi să fii tot mulţumit
Căci de Domnul eşti iubit.

Ioana : Copil

De mic copil eu îmi doream
Să fiu, o Doamne, lângă Tine;
Priveam atunci cu ochi deschis
Spre zările senine.

Dar timpul iată a trecut
Iar eu m-am ‘depărtat,
Dar Tu acelaşi ai rămas
Şi-n braţe m-ai luat.

Veniţi voi oameni iubitori
La Domnul nostru bun
Şi ascultaţi cu drag de El!
Atât vreu să vă spun.

Carmen : N-am timp

Trecând grăbită printre oameni,
N-am timp ca să le văd tristeţea
Ce-i zugrăvită pe-a lor feţe,
Nici ca să le alin durerea.

N-am timp ca să admir natura
Şi pomii care-s plini de flori,
Bolta cerească înstelată,
Nici triluri de privighetori.

În nepăsare, în egoism,
Adesea iată vieţuiesc,
De am greşit, nici nu îmi pasă,
Căci “a greşi e omenesc”.

La ce va fi de voi muri,
O clipă n-am ca să gândesc,
De o fi rai sau iad, acestea
Doar mici poveşti le socotesc.

Dar timpul trece, nu aşteaptă,
Iar clipa morţii va sosi.
Şi dacă ce-am crezut poveste,
Adevărat atunci va fi?

Carmen : La Iezer

Printre văi, peste coline
Lângă ape cristaline
E un iezer minunat,
De Domnul Iisus lăsat.

Cine-acolo va veni,
Loc de-odihnă va găsi;
Orice suflet frământat
Pace repede-a aflat.

Sfinţi acolo s-au jertfit
Pentru Domnul ce-au iubit,
Iar în peştera umilă
Viaţa lui Hristos o-nchină

Antonie, mare sfânt,
Om ca noi pe-acest pământ,
Care-acum prin darul său,
Roagă mult pe Dumnezeu

Pentru toţi ce vin aici,
Oameni mari sau din cei mici,
Ca să fie ei iertaţi
Şi în viaţă ajutaţi.

O, voi sfinţi, ne auziţi
Şi la noi acum veniţi,
Ruga noastră-o ascultaţi,
Suferinţa ne-alinaţi !

Rodica : Cu dragoste sfanta

Cu dragoste sfântă m-ai povăţuit,
Cu a Ta iubire Tu m-ai ocrotit
Şi în toată vremea Tu m-ai învăţat
Să trăiesc în lume cu adevărat.

Să doresc dreptatea, pacea, curăţia,
Să urăsc minciuna, vorba rea, hoţia.
Pe calea cea sfântă m-ai tot îndrumat,
Spovedind păcatul, degrab l-ai iertat.

Din curse viclene Tu m-ai izbăvit,
La grele-ncercări mult m-ai sprijinit.
De-am avut tristeţe sau vreo suferinţă,
Mi-ai dat iar putere să am biruinţă.

Dar eu oare Doamne pot să te iubesc ?
Marea-Ţi bunătate cum o răsplătesc ?

Carmen : Strigat de copil

Un copil la Cer striga
Răzbunare el cerea
Pentru mama sa.
Că de viaţă l-a lipsit,

Nicidecum nu l-a iubit,
În pântece l-a omorât
Fără milă.
El n-ar fi voit.

“-Nu mă omorâţi!”

Disperat striga
Copilul ce-abia se vedea.
Dar nimeni nu l-a auzit,
Şi-apoi a murit.

Pe el mama nu l-a vrut,
Deşi i-a fost fiu,
Dacă el ar fi trăit
Ar fi iubit-o mult.

Măcar de l-ar fi lăsat
Să se nască,
Ar fi vrut şi el s-o vadă,
S-o cunoască.

Şi să-i dea şi lui hăinuţă,
Haină albă şi călduţă
Şi apoi nume să-i dea,
Să-l boteze.

Acum de Rai n-are parte,
De Hristos el stă departe,
Nume n-are în Cartea Vieţii,
Ci e-n moarte.

Alţi copii, veseli în Rai
Cântă-n cor voios,
Bucuroşi, imnuri de slavă
Domnului Hristos.

Dar cu ei nu poate fi,
Le e-n veci străin,
Nu va ajunge niciodată
În Raiul divin.

Plânge tot nemângâiat
Sufletu-i îndurerat,
Şi doar pocăinţa mamei,
Greu, l-ar fi salvat.

Oare, mama lui nu ştie că,
De când a fost zămislit,
Dumnezeu un suflet sfânt
Lui i-a dăruit !

Dacă el s-ar fi născut,
Ar fi îndrăgit-o mult,
Şi Domnul nu i-ar fi lăsat,
I-ar fi ajutat.

Mame dragi, nu vă jucaţi,
Copiii nu-i avortaţi,
Că ei nu sunt jucării,
Ci au suflet, ei sunt vii !

Rodica : Chemarea

Domnul este lângă noi,
Doar nu Îl vedem;
Însă inima îl simte,
Ne dă un îndemn.

Să Îi ascultăm chemarea
Când ne strigă,
Să Îi urmăm cărarea
Fără frică.

El va fi mereu cu noi,
Dacă şi noi vrem;
Ne va scoate din nevoi,
Fii ai Lui suntem.

De Hristos să nu fugim,
Nu vom reuşi.
Ce vrea El, noi să dorim,
Mult ne va iubi.

Cu El bine ne va fi
Pe pământ şi-n Cer,
Bucuroşi vom vieţui,
Chiar de-i cald , sau ger.

Carmen : Lemn cinstit

Multe lucruri scumpe un copil avea,
Dar la unul el mai ales ţinea;
Era un baston de lemn învechit
Ce de-al său bunic era folosit.

Într-o zi de iarnă, când gheaţă era,
Cu al său bunic încet se plimba;
Când deodată gheaţa pe loc s-a crăpat,
Iar copilul în apă a alunecat.

Dar bunicul lui repede a-ntins
Bastonul ce-l avea şi-ndată l-a prins;
De la greu înec el a fost salvat,
Bunicul însă nu a rezistat.

Căci de încercare şi de boli slăbit,
Doar puţine zile el a mai trăit.
De atunci bastonul cu drag l-a păstrat,
Amintire vie că l-a ajutat.

Tot aşa Hristos viaţa şi-a jertfit
Pe-o cruce de lemn fiind răstignit.
Pe noi de la moarte ca să ne salveze,
Spre raiul ceresc să ne îndrepteze.