Poezii Ortodoxe

Pe drumul vieţii tot mergând
Vei întâlni oameni plângând,
Dar tu să le zâmbeşti cu drag
Căci Hristos a înviat!

Şi pe poteca din pădure
Să-ţi aminteşti mereu de lume,
Şi să îi ajuţi cu drag,
Căci Hristos a înviat!

Şi dacă obstacole apar
Şi gândurile nu dispar,
Să te gândeşti mereu cu drag,
Căci Hristos a înviat!

Hristos pe moarte a călcat
Şi lumea a luminat.
Hristos pentru tine a murit
Şi lumea a mântuit.

Hristos din moarte a-nviat
După ce S-a dus la iad
Şi lumină-a răsărit
Tuturor ce L-au iubit.

El a vrut să-ncurajeze,
El a vrut să lumineze
Şi lumii să dea nadejde.

Când crezi că totul te doboară,
Şi viaţa e mai mult amară.
Când crezi că şansă nu mai ai,
Şi nu mai poţi nimic să dai.
Când crezi că nu mai ai putere,
Şi te copleşeşte-o durere.
Când vrei să se sfârşească-odat’,
Să fii fără de păcat.
Când vrei un strop de Rai să guşti,
Dar din fructul oprit muşti.
Când vrei o clipă de tăcere,
Dar tu nu dai mâgâiere.
Când vrei ca totul să primeşti,
Învaţă să şi dăruieşti;
Căci dăruind vei dobândi
Chiar mai mult decât vei dori.

Sunt o umbră pe pământ.
O adiere de vânt.
Un fir din ţărmul de nisip.
Un simplu om şi de nimic.

O stea pe cerul înstelat.
O piatră gri într-un palat.
O rază de la soare,
Un val micuţ în mare.

Un zâmbet pur de copilaş,
Surâsul alb de îngeraş.
O floare înflorită.
O mândră zi gătită.

Petala roz a vieţii
Din zorii dimineţii,
Cu roua răcoroasă
Şi … viaţa e frumoasă!

Nebănuite stihuri, cuvânt de colindă,
îţi vin acum în casă cu blagoslovire…
Deschide, deschide uşa frate creştine,
priveşte cum ard în flăcări de iubire.

Din Scriptura preadulce, silabele calde
în rime coboară, tremură şi sună
când cerul îşi scutură petalele albe
şi ninge prin ţară cu raze de lună.

Când Îngeri păşesc pe căi neumblate
şi heruvimii tămâiază înalt,
când harul sfânt tremură şi arde
şi-n stihuri pogoară mireasma de nard.

Versul cel dulce duios cântă şi-alină,
din ochii Presfintei o lacrimă cade,
mâna smerită la icoane se-nchină,
pe nori albi de stele Părintele şade.

Priveşte cum ard şi pornesc spre tine
nebănuite stihuri de iubire…
Deschide, deschide uşa creştine,
bate în suflet cuvânt de Psaltire.

Cred într-Unul Dumnezeu
Ziditor de pâine
şi mai cred în darul Său,
ziua cea de mâine.

Cred în Iisus Mântuitorul
şi în mierea-I din cuvinte.
Cred în stihuri şi în dorul
din colinde nesfârşite.

Cred în duh de proorocie,
mângâiere pentru viaţă
şi într-o dulce veşnicie
cu Hristos loc de verdeaţă.

Cred în sfinţi şi în cununa
mucenicilor răsplată
din Biserica străbună,
binecuvântată.

Cred în pâine şi în vin
şi-n Sfânta Predanie,
în puternicul Amin
şi în spovedanie.

Cred în patima şi moartea
Dumnezeului durerii
şi-n cuvintele înalte
din troparele-nvierii.

Cred într-unul drumul drept
al Sfintei Dreptmăritoare,
că Iisus din Nazaret
va veni cu slava mare.

În botezul din cuvinte
îmi mărturisesc prihana,
aştept morţii din mormânt
iarăşi să deschidă geana.

Ascultă cum te cheamă astăzi Hristos,
cu stihuri de foc şi cântec de nai,
cum Maica Sfântă te-ndeamnă duios,
cum ochii îi picură boabe de rai.

Ascultă cum te cheamă astăzi Cuvântul,
în traistă îţi pune Psalmi şi cântare,
din rugăciune, croieşte-ţi veşminte,
şi soarbe-nsetat izvorul de zare.

Ascultă cum ta cheama astăzi Hristos,
crucea din spate rabd-o-n tăcere,
lacrima să-ţi fie treaptă de folos,
necazul şi spinii, pâine şi miere.

Ascultă cum te cheama astăzi Iisus,
când ploaia se cerne mărgele-n şirag
şi valurile bat în norii de sus :
asculta chemarea şi vino cu drag.

Ascultă cum te cheamă la viaţă,
cu stihuri de foc, în cântul de nai :
Dincolo de azi, e-o zi mai măreaţă,
razele de Înger, boabele de rai.

În noaptea adâncă se rostogoleşte luna,
în candele, amurgul se-ntoarce aprins,
la Poarte Raiului aud cum bate mâna
lui Moş Crăciun, hoinar cu părul nins.

Prin beznă, vine uşor şi se duce…
Bolta podoabe de stele îşi pune,
se tulbură somnul Pruncului dulce
din braţele Mamei preasfinte şi bune.

Blând, Micuţul întinde o mână,
magii uimiţi se-ntorc în Scriptură,
El mută hotarul de vis şi de ape
Iordanului nostru din bătătură.

Cocoşul a strigat a treia oară;
Să Te iubesc încă nu ştiu.
Mă tem că gloata mă omoară!

Ai potolit furtuna… Te-am văzut!
Şi m-ai purtat pe-nvolburate valuri,
Şi miile de pâini când au crescut…
Dar, jur…Eu nu Te-am cunoscut!

Pe Tabor Te-am văzut străluminat,
Vorbind cu Moise şi Ilie,
Şi-atunci când morţi ai înviat…
Dar, jur! Eu tot nu Te-am aflat!

Mă tem…
De Ana…de Caiafa…de Pillat?!

La vreme, Domnul trimite Înger de lumina
să-ţi picure pe gene clipiri suave, dulci…
Când oboseala zilei şi grija cea de mâine
întârzie odihna cu teamă de năluci.

La vreme, Domnul trimite binecuvântate ploi,
peste ogorul negru o bură tremurândă.
La vreme, e-o primăvară în straie tot mai noi.
La vreme, mieii zburdă şi ciocârlia cântă.

Nu te teme de valurile vieţii izbitoare,
în fiecare greu e-o pronie cerească,
când Tatăl Sfânt în mâna Sa te are,
nu-i vrabie să cadă, nu-i păr să se clintească.

La vreme, Domnul te scoate la liman,
când marea se răzbună şi se frământă valul.
La vreme, se răceşte şi lava din vulcan,
se linişteşte marea şi se arată malul.

De arde Cuvântul Său, veşnicind iubire,
nu-i loc de-ngrijorare, nici cumpătul să-l pierzi.
Când Harul Sfânt dă gândului tărie,
de ziua cea de mâine să nu te-ngrijorezi.

De trimite Domnul pildă de-ntărire :
pasarea mănâncă, deşi n-a semănat…
Crinii se-mbracă în haine tot mai fine –
E vremea să te bucuri…Ce dar minunat!

1.Un înger mi-a proptit de cer o scară,
vârful ei se odihnea pe-un nor,
pe trepte, porumbei din depărtare,
osteniţi de moarte, se opreau din zbor.

2.Am început să urc şi să-i dau deoparte,
cu fiecare treaptă ceru-i mai frumos,
vedeam o veşnicie şi cereşti palate
şi picau din zare porumbeii jos.

3.N-am mai răbdat ţipătul de moarte
şi m-am oprit la zidul dintre nori:
“Te cheamă veşnicia, urcă mai departe,
ţi-e milă acum de porumbeii călători?”

4.M-am oprit şi m-am prăbuşit în iad,
simţeam pământul alergând spre mine,
apoi un foc şi-am început să ard
şi n-am mai ştiut de e rău sau bine.

5.Târziu, eu am deschis ochii pentru o clipă
şi-uimit m-am pomenit dincolo de nori,
Hristos era acolo, cu mâna-i sfântă,
ţinea în palme porumbeii călători.