Dorina PADURARU : Cuvintele Tale

Cuvintele tale
strigând de durere la
ghimpele ce-mi roade în carne.
Ce putred mi-e trupul pe oase!
Gândul mă agaţă de Cer,
De mii de ani tot cad, cad şi disper.
Fâlfâit de aripă a clipei
când munţii se sărută pe creste.
Eternitatea se cuibăreşte în mine…
Doamne, ce mare eşti!
Cum puteai sta ghemuit,
ascuns în inima mea, aşteptând, răbdând,
să cresc cu fiecare spin?…
Pe fiecare urmă de bici
Ai pus un milimetru de rai!
Ai stins orice suspin
cu un zâmbet eteric de floare…
Ce minunată grădină!
Nu pot să mă satur de
mierea cuvintelor Tale.
Cu cât e mai amar amarul,
mă îmbată ferice nectarul!

Gabriel IORDAN-DOROBANTU : Sursum corda! (Sus inimile!)

Diavolul îndoielii îşi întinde-o gheară,
iadul necredinţei îşi arata faţa,
deznădejdea urlă tragic ca o fiară…
Sus inimile! Nu ucideţi speranţa!

Nenorocirea ne otrăveşte traiul,
nepăsarea lumii, mai rece ca gheaţa,
crucea-i tot mai mare şi mai dureroasă…
Sus inimile! Nu ucideţi speranţa!

Năpârcile fricii se strecoară-n gânduri,
moartea pare mai reală decât viaţa.
De crezi că Scriptura nu-ţi mai foloseşte…
Sus inimile! Nu ucideţi speranţa!

Nu ucideţi porumbiţa din fereastră,
căci din neştiut vesteşte dimineaţa,
când noaptea a biruit raza de lumină…
Sus inimile! Nu ucideţi speranţa!

Gabriel IORDAN-DOROBANTU : Viziune

1. Te-ai aşezat la masă, predica ta vie
îmi vorbeşte acum de-o pronie cerească
şi sufletul trezit ca într-o liturghie
vorbeşte tainic pe limba românească.

2. Închipuire e, dar aievea văd,
sufletul mai sus mi se ridică,
pe heruvimi şi îngeri îi revăd
zările cereşti cum le despică.

3. Un înger sfânt peste România,
zarea vuieşte, aripile-i cresc,
peste Carpaţi coboară tăria,
cu har ninge pe plaiul românesc.

4. Văd un credincios şi blajin român,
ce crucea şi-o duce creştineşte
şi-un praznic sfânt în ziua de Crăciun
când tot românul se împărtăşeşte.

5. Văd un sihastru smerit ca un miel,
văd veşnicia, văd biruinţa,
văd pe Iisus Hristos chemând la el
pe cel ce nu şi-a lepădat credinţa.

Gabriel IORDAN-DOROBANTU : Sunt rodul Tau…

1. Sunt rodul Tău de foc
rotund ca un ou
şi a venit soroc
să mă nasc din nou.

2. Şi fă-mi acum loc
în staulul cu fân,
sunt rodul Tău de foc
şi mă nasc acum.

3. Aprinde o stea
în candeli creştine,
căci e noaptea mea
şi mă nasc din Tine.

4. Şi colindătorii
să vină la geamuri,
să vină păstorii,
să vină cu ramuri.

5. Magii să pornească
în noapte cu luna,
ziua să-nflorească
sub zodie bună.

6.Să uit nenorocul
şi o soartă rea,
a venit sorocul
să mă nasc sub stea.

7. Să nu mai descânt
ursită amară,
căci mă nasc arzând,
vin a două oară.

8. Sunt rodul Tău de foc
rotund că un ou
şi a venit soroc
să mă nasc din nou.

Gabriel IORDAN-DOROBANTU : Semnele timpului

1. Aud glasuri din lemn,
văd şarpele din râu,
curge undelemn
din bobul de grâu
şi văd semn.

2. Văd ierburi pe stânci
şi fum de polen,
şi urme adânci
lăsate ca semn
de furnici.

3. Semne-n izvoare,
aud în fântâni
plânsul din floare
şi văd în aluni
semn mare.

4. Scripturile vorbesc
despre ape rele,
cuvânt Dumnezeiesc
despre cer şi stele:
semn ceresc.

5. Pe cei osândiţi
iadul stă să-i dea,
pe cei înghiţiţi
marea stă şi ea:
semn din sfinţi.

6. Aud glasul din lemn,
văd şarpele pe drum
şi eu mai văd un semn
în tot ce e acum
semn din semn.

Gabriel IORDAN-DOROBANTU : Rugaciune catre ingerul pazitor

Păzitorul meu din cerurile sfinte,
O smerită rugă zboară spre Părinte,
cu aripile frânte zboară spre Părinte.

Cerul e departe, zarea nesfârşită,
aripile-s frânte, vlaga mi-e sleită,
Tu, întinde mâna, vlaga mi-e sleită.

Puternicul uliu în jur se roteşte,
Ghearele-s cuţite, pliscu-i ca un cleşte,
Tu, întinde mâna, pliscu-i ca un cleşte.

Duhurile negre o vor prăbuşită,
Tu, întinde mâna, ruga mea smerită,
La Iisus s-ajungă ruga mea smerită

Florina POPOVICI : Luna

Răsare mândră dintre nori
Ca noaptea să o lumineze,
Frumoasă şi îţi dă fiori
Că nimenea nu o-nţelege.

E doar un astru între aştri
Cel mai frumos şi mai splendid,
E un copil cu ochi albaştri
Ce-aduce zâmbetul dorit.

E mama nopţii şi aduce
Pe vântul rece care-adie
Căldură, linişte şi pace
Compuse pe o melodie.

O muzică ce-ades se cântă
Despre viaţă şi de moarte,
Dar ea totuşi te încântă,
Căci îţi revii la realitate.

Florina POPOVICI : Iubirea sfanta

Vin norii grei din răsărit,
Se-ndreaptă spre apus.
Iisus pe cruce răstignit,
De oameni a fost pus.

Cel ce de mai înainte-a fost
În cerul Său cel sfânt,
Spre lume Faţa Şi-a întors
Să moară pe pământ.

El ne-a iubit atât de mult
Şi mult a suferit,
Şi-a vrut să scoată din trecut
Pe-Adam ce a pierit.

Din moarte la viaţă
De pe pământ la cer
Cu inima voioasă
Îl lăudăm pe El!