Gabriel IORDAN-DOROBANTU : Mai cred copiii nostri intr-o minune?

Veacul disperării perfid şi mişel
renaşte dumnezei cu pântec de-oţel,
eresuri străine poleite-n cuvinte
coboară-n suflet şi-n minte.

Vopsiţi în roşu, mânjiţi pe braţe şi dinţi
pe stadioane hipişii dau concerte
în stranii ritualuri. Se numesc chiar sfinţi
cu aura lor strâmbă prelinsă peste plete.

Un bărbos guru de-apartament
şi-a convins ciracii, extaz şi încântare,
învăţând pe ei că ar fi un instrument
divin, Mesia în chip de reîncarnare.

Doamne, ispitele ne zguduie tăria,
căci veacul e-ntors spre alta menire !
E hipi-ul un sfânt? E guru Mesia?
Sunt ale lor fraze mesaj de mântuire?

Privirea mi-o întorc către Răstignit
şi sufletul o clipa se ridică.
Văd patru cuie şi un Hristos smerit,
ce patima o-ndură din dragoste de oameni.

Văd spinii Lui şi-o înviere care
va fi a noastră şi Raiul în mine creşte,
cum creşte Liturghia în Altare,
când preotul solemn împărtăşeşte.

Văd o mână mică, sfioasă şi albă,
bătând mătănii la icoana poleită
a Sfintei Fecioare. O rugăciune caldă
se murmură cuvioasă şi smerită.

Mai cred copiii Tăi în Altare şi minuni,
în Maica Sfântă şi Pruncu-i de la sân,
în holdele sfinţite, în datini şi-n goruni,
în naşterea Ta, Doamne, din staulul cu fân?

Gabriel IORDAN-DOROBANTU : Ruga pentru Trezire

1. Este hotărât din vreme
ceea ce trebuie să vină,
m-am rugat pentru lumină
să mi-o dăruieşti prin semne.

2. M-am rugat pentru Trezire:
fie-mi ruga ploaie deasă,
mai dă-mi, Doamne, mai dă-mi zile
şi mă cheamă apoi acasă.

3. Şi, prin crucea de cuvinte,
să trec dincolo de fire,
şi să-Ţi mulţumesc, Părinte,
că mă-ncerci pentru Trezire.

4. Este hotărât din vreme :
slova dulce din Scriptură
să mă ardă, să mă cheme,
rob la patimi, Tu mă fură.

Gabriel IORDAN-DOROBANTU : A fi crestin

A fi creştin înseamnă a iubi
cu patimă cuvântul ce te-ndeamnă,
să arzi în Hristos şi să mai ştii
că dragostea nicicând nu se destramă.

A arde în iubirea Celui care
la ospăţul lumii a întins o pâine,
spălând picioarele tremurătoare
tuturor înfometaţilor de mâine.

A fi creştin înseamnă a fi încredinţat
că eşti în starea leprosului, şi-n tine,
creşte neoprit minunea. A fi vindecat,
mereu vindecat de nepământescul Bine.

A fi creştin înseamnă a te străpunge
spinii durerii şi a zâmbi înţelepciunii,
cu tăria luată din cel ce mai frânge
pâinea nemuririi la cina lumii.

A fi creştin înseamnă a urca mereu
golgotele, călcând sfios pe colţi
de piatră şi a crede că pasu-ţi greu
e-al lui Hristos Cel înviat din morţi.

Gabriel IORDAN-DOROBANTU : Eu sunt polenul din cuvinte…

1. Eu sunt polenul din cuvinte
şi plâng în fiecare floare,
o lacrimă de-a ei mă doare
căci toate lacrimile-s sfinte.

Eu sunt polenul din cuvinte.

2. Eu sunt polenul din cuvinte,
peste câmpii vântul mă poartă
şi bat la fiecare-n poartă
şi plâng în ochiul tău fierbinte.

Eu sunt polenul din cuvinte.

3. Eu sunt polenul din cuvinte,
Hristos din slovă mă coboară
şi mă împrăştie prin ţară,
balsam pe rană să alinte.

Eu sunt polenul din cuvinte.

4. Eu sunt polenul din cuvinte,
eu vin acum cu vestea bună
să-ţi fie pavăză-n furtună
şi pentru zilele cumplite.

Eu sunt polenul din cuvinte.

5. Eu sunt polenul din cuvinte
şi plâng în fiecare floare
ce rodu-n pântecul ei moare,
alerg acum printre morminte.

Eu sunt polenul din cuvinte.

Rodica : Veniti cu bucurie

Veniţi toţi, cu mic, cu mare,
La o sfântă Sărbătoare

Căci azi s-a născut Hristos,
Prunc smerit şi luminos.

Din Fecioara Preacurată,
Sfântă şi nevinovată.

Veniţi repede, nu staţi,
De El sunteţi aşteptaţi

În casa lui cea sfântă
La biserica gătită

Iar, în strai de sărbătoare
Cine poate lipsi oare?

Darurile-s pregătite;
La toţi vor fi împărţite.

Şi noi ne vom bucura;
Tot ce vrem ne poate da.

Căci astăzi e ziua Lui,
De naştere a Fiului

Domnului adevărat
Ce pe toate le-a creat.

Să-i cântăm şi noi voios
Un colind cu glas duios,

Să-i aducem gând curat
Şi suflet neîntinat

Să-L rugăm cu noi să fie
Astăzi, mâine, în vecie

Fericire să ne dea
În Împărăţia Sa !

Dorina PADURARU : Dor si iar dor

Trei păstori în fapt de seară
Poposesc la tine iară,
Şi te iau în vis să meargă
Floricele să culeagă
Din grădina Raiului
Unde-i Maica Domnului.

Iar eu rog pe cea Măicuţă
Să te poarte de mânuţă
Peste norii cerului
Pe aripa gândului
Să mi te aducă-n prag
Să te mângâi cu mult drag.

Linu-i lin şi iarăşi lin
Dă-mi iar floarea de suspin.

Fă-mă Doamne colţ de stea
Să ajung la ieslea ta:
Ori ca vântul subţirel
Să-ţi sărut un degeţel;

Cu păstorii împreună
Să-ţi aduc mândră cunună.
Tot din lacrimi împletite
Floricele gângurite.

Linu-i lin şi iarăşi lin
Dă-mi iar floarea de suspin.

Dorina PADURARU : Veniti pastori

Tăcută valea se cufundă-n noapte
Câte-un lătrat mai sparge vise în satul adormit,
Pe lângă foc ascultă-a turmei şoapte
A mieilor dintâi, păstorul obosit.

În noaptea asta i se pare luna
Mai arzătoare ca oricând pe cer.
Şi vântu-adie-n cântec mai aleasă struna,
Iar florile târzii îmbie ca-n prier…

Şi pare că e dus pe mrejele visării.
Pătrunde lin prin zările de cer;
Aripi îngereşti ca valurile mării
Duios îl poartă spre mister.

Şi cugetă-nţelept că nu i se cuvine,
Să stea cu îngerii la sfat…
Ai aţipit, ce e cu tine?
Trezeşte-te păstor neînsemnat!

O, Doamne, ori văd şi e aievea
Atâţia îngeri Te slăvesc în cor!
– Mergeţi să vedeţi minunea –
Astăzi s-a născut Mântuitor!

Treziţi-vă pastori că cerul ni-i aproape
La Betleem ne cheamă îngerii cântând!
Credeţi-mi ruga, în iesle ne aşteaptă
Păstorul lumii gângurind!

De veacuri ieslea ne vorbeşte-n plide,
Ca şi păstorii-o cântă azi copii-n cor,
Cum în palate aşternuturi moi şi calde
Nu pot ca să primească un Prunc Mântuitor.

Dorina PADURARU : Si m-oi face cantecel

Fă-mă Doamne-n cer o stea,
Să privesc spre ieslea Ta,
Ori o aripă ce zboară,
Dorul să nu mă doară.

Fă-mă Doamne-n iesle fân,
Iară Tu un prunc la sân,
Păstoraşii ţi-or cânta,
Iară eu te-oi legăna.

Fă-mă pai ars de dogoare
Sub al boilor picioare:
Pe mine m-or netezi,
Pe Tine Te-or încălzi.

Lacrimile-n flori adună
Să Ţi le-mpletesc cunună.
Să pui darul mângâierii,
Unde-i sabia durerii.

Şi m-oi face cântecel,
Dulce, moale scutecel,
Maica-n braţe când mă ţine,
Al ei Fiu să mă aline.

Dorina PADURARU : Colinda iar

Colindă iar la geamul dintre ani
Minunii gângurirea.
Fulgi mari mi-aduc peste castani
Pe braţe amintirea.

Ai mai crescut copile rătăcit
Şi întrebările cu tine.
Desframă vise-n cerul risipit
Din zările senine.

Îţi este bine sau ţi-e greu,
Te-aş întreba într-una;
Tu treci înstrăinat mereu,
Tăcut, întotdeauna.

Ce flori ai risipit crescând
În suflet pustiirea!
Surâs ceresc cu spini urcând
Pe braţe – răstignirea.

Dorina PADURARU : Craciunul unui suflet trist

Te chem Iisus la masa mea
Cu feluritele bucate –
Cârnaţi şi tobă şi salate,
Gustări şi cozonaci şi câte toate!

Cu vinuri delicate şi cărnuri de vânat
Te-mbiu. E seara Ta cea minunată!
Pruncii tremurând la uşă cată
Pe moş din sac pistoalele să scoată.

E plină seara de strigăt de colinzi
Cu bucurii din ieslea fermecată.
Cu mii de beculeţe presărată,
Cu … cioburi! Din Minunea disecată!…

Te-aştept Iisuse să Te naşti din nou,
În casa mea cea nouă şi bogată;
Cu termopan, oglinzi şi marmură pavată,
Fără microbi, de paie curăţată.

E peste tot curat, strălucitor…
Sunt cam nervos că n-ai venit!
Nu mai am timp, sunt obosit
Şi poate… ceasul mi-a sosit!?

Poate-aşteptai ceva?
Vreo rugăciune … vreun colind?
Vreo lacrimă, fără să mint?
Căldura-n inimă să-ţi simt?

N-am timp de predici, de poveşti…
Pot să mănânc, să beau fără de Tine.
Vreau să trăiesc murind de bine!
O viaţă am? Ce vrei cu mine?