Month: November 2008

Silvia MOIAN : Fara Craciun?

Fără să avem Crăciun
Nu ne-am bucura acum.
N-am fi an de an copii,
Moş Crăciun n-ar mai veni.

N-am trăi minunea sfântă,
Când colind inima cântă
Celui ce din Cer coboară
Şi se naşte din Fecioară.

Dacă n-am avea Crăciun
Cum ne-am mântui acum?
El s-a coborât din a Sa mărire
S-aducă pe pământ pace şi bunăvoire.

Dar Crăciunul vine an de an,
Domnul îşi urmează a mântuirii plan.
Vine iar in peştera săracă
Şi se naşte din Maica Preacurată.

Îngeri, oameni cântă împreună,
În miez de noapte colindele răsună
Steaua îşi urmează strălucitoare calea,
Păstoraşii aud de Sus chemarea.

Dacă n-ar mai fi Crăciun
Brazi nu am împodobi acum,
Inimi n-ar mai tresălta,
Lumea în întuneric ar umbla.

Dar El vine negreşit,
Cu magii de la răsărit,
Cu iubire vine iară,
Din Cerul Cel sfânt coboară.

Să-i cântăm colid pios,
Domnului Iisus Hristos.
Să-l rugăm, cu îndurare,
Ca şi-n peştera din suflet să coboare.

Rodica: Vino, Maica!

Când vii Tu, Maică Sfântă,
Să stai iar lângă mine,
Se-nlătură durerea
Şi totul este bine.

Norii întunecaţi
Degrab’ se depărtează,
Lumina-ţi sfântă, viaţa
Din nou mi-o luminează.

Aş vrea, Măicuţă blândă
Să fii mereu cu mine,
Să mă acoperi iarăşi
Cu marea-ţi Ta iubire.

Fereşte-mă de răul
Ce greu mă împresoară,
Alungă pe vrăjmaşii
Ce-adesea mă doboară.

Risipeşte-mi negura
Din suflet şi din minte
Să-ţi pot sluji şi eu
Cu-o dragoste fierbinte.

Cu dor te voi chema
Smerit, în rugăciune,
Prinos, vreau să-ţi aduc
De multe fapte bune.

Silvia MOIAN : Colind in noapte

Noapte de vis în zări se arată
Stelele par licurici pe bolta întunecată.
În aer pluteşte un adânc mister necunoscut
E noaptea minunată aşteptată de demult.

Luciri puternice se arată clar spre răsărit
Clipa mântuirii pentru toată lumea a sosit.
Îngerii coboară pe pământ.
Osanale pline de armonie se aud vibrând.

În ieslea cea săracă stă Fecioara prea iubită
Şi inima îi plină de o dragoste neţărmurită.
Ea strânge cu iubire la pieptul ei gingaş
Pe cel mai scump din lume şi dulce copilaş.

Noapte sfântă minunată
Umple de lumină lumea toată.
Căci astăzi s-a născut Domnul Ceresc
Umplând de bucurie neamul omenesc.

Sărac, umil pe acest pământ
A coborât Cel ce-i din veacuri sfânt.
În peştera săracă printre dobitoace
Nu în porfiri şi luxuri cum lumii îi place.

Magii vin din depărtări cu daruri scumpe
Şi păstorii simt că bucuria inima le umple.
Că îngerii şi steaua lumii întregi vestesc,
Că vine Salvatorul, Împăratul cel Ceresc.

Să colindăm vestind naşterea sfântă,
Să simţim că inima ne cântă,
Pregătind peştera sufletului cu un gând pios
Ca să-l primim în taină pe Iisus Hristos.

Radu BOTIS : Se aud colindatorii

Ce clipe înalţătoare ne cercetează iar
Ca un fior prea tainic de sfântă resemnare,
Aici unde cerescul şi preacuratul har
Simţim cum ne umbreşte adânc, pe fiecare.

Suntem părtaşii unei naşteri sfinte
De peste vremuri ca un ecou în timp,
Spre ceruri înălţând rugă fierbinte
Colindul nostru – preacuratul nimb.

Vestim azi naşterea fără pereche
Se aud colindătorii lui Hristos,
Şi-n sfânta noastră patrie străveche,
Colindele sunt praznic luminos.

Voi glasuri minunate de copii
Purtaţi iar faima craiului ferice,
Şi voi părinţi, din inimile vii,
Al vostru imn spre cer să se ridice.

Daţi lui Iisus toţi slava cuvenită,
Colindul păcii ca o rugăciune
Precum lumina ce nicicând n-apune;
O taină a împăcării dăruită.

Silvia MOIAN : De ce nu zburam?

De ce nu zburăm ca îngerii spre înălţimi?
Pentru că ne tăiem aripile sufleteşti.
De ce uităm să îngenunchiem spre răsărit?
Pentru că gândurile sunt doar spre cele ce-s lumeşti.

Nu avem timp să tindem spre Lumină.
Ne înconjoară mii de griji mărunte.
Uităm mereu că suntem oameni trecători
Şi vrem să rezolvăm prea multe.

Şi trece viaţa ca un vis.
Timpul pierdut nu îl mai prindem niciodată
Şi pentru suflet ce putem să dăm în schimb?
E mai preţios ca lumea toată.

Umblăm în întuneric pe pamânt
Şi n-avem timp ca să privim Lumina.
Să înălţăm spre ceruri ochii şi să o chemăm
Şi Ea ne va cuprinde cu iubire inima.

De ce nu zburăm ca îngerii spre răsărit?
De ce nu vrem să ne înălţăm către Lumină?
Căci Ea ne aşteaptă să ne întoarcem cu iubire.
Să îngenunchiem cerând iertare pentru a noastră vină.

Silvia MOIAN : Cugetare

Avem nevoie de Dumnezeu,
Care în mila Sa cea mare,
Ne-a creiat după asemănarea
Şi după chipul Său.
Care a împodobit pământul
Cu tot ce e mai frumos şi mai curat.
Şi-n toate acestea ne-a pus stăpânitori
Numai pe timpul scurtei vieţi
În care noi uităm,
Că în lumea aceasta suntem
Doar simplii călători.

Avem nevoie de Dumnezeu.
De mii de ani,
Oamenii l-au căutat şi l-au găsit.
Au simţit în sufletele lor
Acea pace divină, superioară, deplină,
Pe care nu o ai,
Decât atunci când El coboară în sufleul tau
Şi tu îl laşi să locuiască,
Fără să mai faci ce-i rău.

Avem nevoie de Dumnezeu.
Să ne apropiem de El
Cu dragoste şi cu iubire.
Că în mila Sa, încă mai aşteaptă
La poarta vieţii noastre.
Încă mai bate
La uşile încuiate ale sufletelor voastre.
Să ne întoarcem, să-l recunoaştem,
Şi să I ne închinăm.
Învăţătura şi calea sa
Mereu să o urmăm.

Silvia MOIAN : Binecuvantare

Peste zările senine,
Peste câmpuri ce-s de roadă pline,
Peste râuri şi răzoare,
Pluteşte Mireasă, Pururea Fecioară,
Cereasca Ta binecuvântare.

Celor ce-n suferinţe şi-n necazuri
Mâinile spre rugăciune îşi ridică,
Văduvelor ce cu inima cernită
Îţi cer ajutor şi alinare,
Tu le dai tuturor cereasca binecuvântare.

Păsările cu glasul lor şi-n taină,
Îţi dedică triluri nesfârşite,
Florile cu sfială în faţa Ta
Îşi pleacă capul cu dulce înfiorare,
Iar Tu le dai la toate binecuvântare.

Creştinii îţi aduc rugăciuni de mulţumire,
Că i-ai scăpat din veacuri de pieire.
Ei pe Tine te cinstesc cu ardoare
Şi flori îţi aduc cu umilinţă la altare.
Iar tu cu un semn, le dai dorita binecuvântare.