Silvia MOIAN : Intalnirea

Fugar, pe drumul vieţii ,
Nemulţumit, mereu neliniştit ,
Pierdut în căutări vremelnice şi fără rost,
Într-un sfârşit de toamnă, spre asfinţit ,
Te-am cunoscut cu adevărat, IIsus iubit.

Trecea-i prin dreptul uşii
Sufletului meu întunecat.
Ferestrele pe unde pătrunde
Lumina cea dumnezeească
Erau ferecate de păcat.

Şi uşa zăvorâtă cu lacăt greu
De fărădelegi, de rele.
Şi întunericul plăcerii,
Pusese straşnic stăpânire,
Pe toate simţurile mele.

Dar Tu, cu pasul tău uşor
Ce pluteşte în zări
Transparente şi senine,
Ai coborât din slava Ta cea mare
Şi ai venit la mine.

Cu glasul blând ce străbate-n veacuri,
Mai chemat pe nume.
Cu privirea plină
De dragostea cea nesfârşită,
Mi-ai mângâiat inima rănită.

Eu ţi-am deschis
C-am auzit chemarea.
Şi te-am primit,
Că Tu, cu pacea Ta ,
Umpleai totul in jur şi zarea.

Într-un sfârşit de toamnă ,
Te-am întâlnit IIsus iubit.
Şi inima s-a umplut de mângâiere,
Sufletul se lumineză în tăcere,
C-am fost pierdut şi m-ai gasit.