Urme pe nisip

Omul singur când mergea
Două urme, pe nisip lăsa

Când îl însoțea Hristos
Îi era de mult folos

El în brațe îl lua
Dacă o suferință avea

Amândoi de ei mergeau
Patru urme se vedeau

Fiind el mai supărat
Pe Hristos l-a întrebat

“De ce azi m-ai părăsit?”
Zicea el nedumerit

Doar două urme vedea
Când suferința-i era grea

Dar Hristos cu îndurare
I-a răspuns la întrebare

“Două urme, ai dreptate
Câci eu te-am luat în spate!”

Mai este loc?

În iesle s-a născut
Alt loc nu a avut
Căci lumea nu L-a vrut
În El nu a crezut.

Dar El tot bucuros
Pruncuțul cel frumos
La față luminos
Era prietenos

Și era iarnă grea
Frigul îl suporta
Doar uneori plângea
Și mama-L mângâia

Acum vrea iar să vină
În astă zi senină
Cu inima Lui plină
De dragoste divină

În suflet să Îi facem loc
S-aprindem al iubirii foc
Să-L învelim cu alb cojoc
Să nu Îl supărăm deloc

În biserici să-L slăvim
Cu El să ne Împărtășim
Și în case să-L primim
În inimi să-L încălzim!

Înțelepciunea

Cine are înțelepciune
Este plin de fapte bune

Timpul nu îl risipește
Iscusit îl drămuiește

Talantul ce l-a primit
Îl oferă înmiit

Cine este înțelept
Este credincios și drept

Nu este pretențios
Nici nu este dușmănos

Este înțelegător
Și de semeni iertător

Cu râvnă se pregătește
Pentru moartea fără veste

Pentru viața de Apoi.
S-ajungem în Rai și noi!

Prietenul ales

Când vreau să par un altul decât sunt
Mă-ndepărtez de Creatorul Sfânt.

Mă-ndepărtez de calea vieții mele
Și mă îndrept mai mult spre lucruri rele.

Bine este să-mi doresc
Cu Hristos să viețuiesc.

El este prieten bun
Să pornim cu el la drum!

Meseria mea

Care meserie este mai prețioasă?
Care dintre ele trebuie aleasă?

Cea făcută cu râvnă și cu drag,
Prin care înmulțim măcar un talant.

Munca pe om îl sfințește,
Noi puteri îi dăruiește.

De este cu dăruire,
Îi aduce mântuire.

Îi dă multe bucurii,
Cu oameni – prietenii.

Cu cât munca e mai grea,
Mai mult Dar vei câștiga.

Să nu ne descurajăm,
Cu răbdare să lucrăm.

Sfântul Ioan Botezătorul

Cel mai mare dintre sfinți
Împlinește multe rugăminți.

Tatăl său, arhiereu sfințit
Veste de la Arhanghel a primit

Că soția lui la bătrânețe
Va naște prunc de aleasă frumusețe.

Întâi el nu a crezut
De aceea a rămas mut.

A început iar să vorbească
Când a spus “Ioan – pruncul meu să se numească!”

El a adus botezul pocăinței
Ai iertării, al căinței.

În Iordan a botezat
Pe Hristos cu adevărat.

Pe nedrept a fost osândit
De Irod, cel de desfrâu biruit.

Capul ce i s-a tăiat
De slavă e încununat.

La judecata de Apoi
Va mijloci pentru noi.

Mama bună

Când necazuri mă dărâmă
Vin la tine, Mamă bună.

Când rele mă ispitesc
La Tine m-adăpostesc.

De sunt singur pe cărare
Tu îmi aduci alinare.

Dacă patimi mă robesc
La al Tău sprijin năzuiesc.

Și-n orice grea încercare
Tu-mi iei orice supărare.

Mă ajuți și mă ocrotești
Căci pe oameni Tu-i iubești.

Rugăciunea către Tine
Îmi aduce numai bine.

Ruga Ta este primită
De Hristos e împlinită.

Dumnezeul cel adevărat

Dumnezeul nostru cel adevărat
Este cel în Treime
Slăvit și închinat:

Este Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt
Creatorul Universului,
A Cerului și a întregului Pământ.

Dumnezeu-Tatãl ne-a creat,
Hristos-Fiul pentru iertarea păcatelor
pe Cruce s-a sacrificat.
Duhul Sfânt ne-a luminat
Și viaţa ne-a îndreptat.

Dumnezeu a creat totul
Cu multã înțelepciune
Și cu o rânduialã anume.

Pe om l-a creat cu iubire,
L-a creat dupã asemănarea Sa,
L-a creat fără de păcat,
Să-I slujească neîncetat,

Să Îl ia în Împărăție,
Să se bucure in veșnicie.

Lumina lui Hristos

Lumina lui Hristos
Mulți și-o doresc
De Paște vine
În fiecare an
Dar nu la orișicine.

Lumina Sfântă din Cer coboară
Doar la creștinii adevărați
Care în numele Sfintei Treimi
Ei sunt botezați.

Vine la locul unde
Hristos a fost răstingnit
Când, pentru oameni,
El s-a jertfit.

Lumina Sfântă arată
Că nu e de om creată
E a lui Dumnezeu slavă,
Atât cât mi se-arată.

Din cer coboară lin
Strălucind divin.
De ea azi te atinge
Și vezi că nu te frige!