Poezii Ortodoxe

Aşezată la loc ridicat
Să te vadă bine-ntregul sat,
Tu stăteai ca maica cea bătrână
Ce aşteaptă copiii să-i vină.

Nu mai ştiu atunci câţi ani aveai,
Dar pe toţi la tine îi chemai;
Nu era în sat o sărbătoare,
Fără că să vină mic şi mare.

Ani de zile-ai fost ca un îndemn,
Ocrotindu-ne, ferindu-ne de rele,
Tu, Biserica noastră de lemn
Ne-ai scos din durere şi din jele.

Cui ai încurcat la acea vreme?
Cine-n noapte ţi-a dat foc la lemne?
Oare chiar de Domnul nu se teme,
Căci lumea mulţi ani o să-i blesteme?

Te-au distrus şi lemnele ţi-au ars
Dar în inimile noastre ai rămas,
Au făcut din tine un tăciune,
Lumea şi la el venea cu-nchinăciune…

Ani de zile ne-au forţat mereu
Să nu mai credem în Dumnezeu,
Dar poporul nici o clipă n-a uitat
De Biserica de lemn din sat.

Biserica din sat azi e frumoasă
Şi din nou este ca un îndemn,
Dar oricât ar fi de arătoasă,
Pe tine te văd, Biserică de lemn.

Copiii sunt îngerii lui  Dumnezeu trimişi pentru noi,
Ei ne dau speranţe şi putere-n viaţă, de altoi,
La un necaz privirea lor de îngeri ne eliberează
Şi sufletul lor pur ne alină viaţa şi ne încurajează.

Copilul este o binecuvântare de la Dumnenzeu,
El este o mână de iertare de păcat,
Ei ne inspiră în viaţă şi profesia noastră aleasă,
Puritatea lor ne mângâie gândirea cu dumneasă,

Copiii abandonaţi, folosiţi pentru a scăpa de sărăcie,
Cu ajutorul lor, ei pot obţine bani de la oamenii cu dărnicie,
Când îi vezi pe stradă cum stau la cerşit, ţi se rupe sufletul
De tristeţe şi cum îşi poate pune viaţa până la sfârşitul…

Copiii sunt un semn de la Domnul pentru a crea poezie,
Copiii sunt o bucată din carne a celui divin, cu precizie,
Lacrimile curg pe obraz când te poţi gândi la ei,
Că unii sunt fericiţi şi alţii mor de sărăcie.

Nimeni nu simte bucurie ori satisfacţie fără reacţie,
Când vezi un copil abandonat de părinţi şi de ajutorie,
Copiii abandonaţi, crescuţi în condiţii inumane,
Nespălaţi, nehrăniţi, neiubiţi, neglijaţi ca şi-un câine.

Aş vrea să dau un sfat
celor ce  au bunăvoinţa şi plăcerea
de a-mi citi gândurile aşternute:

atunci când aveţi necazuri mari
şi vă simţiţi sufletul încărcat şi greu,
rugaţi-vă la Domnul Dumnezeu
şi mergeţi la biserică să vă spovediţi,

pentru că este cel mai simplu
şi eficient mod de a redobândi speranţa,
de a căpăta puterea să treceţi mai departe.

Eu am trecut prin multe necazuri
şi chiar dacă am numai 21 ani,
am reuşit în timpul acesta scurt
să înţeleg o părticică din Tainele lui Dumnezeu,

Care lucrează neîncetat
pentru aducerea oamenilor pe calea cea bună,

prin ,,micile coincidente” pe care le trăim fiecare
în parte şi care de fapt sunt minuni
şi semne că Hristos ne iubeşte
şi vrea să ni se descopere dacă îl lăsăm.

Puterea Lui este nemărginită,
iar prin rugăciune sinceră şi golirea de sine,
Dumnezeu ne împlineşte cererile
care sunt spre folosul nostru.

Uitaţi o scurtă rugăciune,
scrisă de Sfântul Vasile cel Mare,
un imn al dragostei care mie îmi dă putere
atunci când îl citesc:

Iubite-voi Doamne, tăria mea,
Domnul este întărirea mea
Şi scăparea mea şi izbăvitorul meu
Dumnezeul meu, ajutorul meu
Şi voi nădăjdui spre Dânsul

Şi cornul mântuirii mele
şi sprijinitorul meu,
Lăudând voi chema pe Domnul
Şi de vrăjmaşii mei mă voi mântui.

Orice om în a sa viață
Pe pămînt cât a trăit,
L-a încercat cumva ispita
Sau chiar el a ispitit.

Tulburat de a ta soartă,
Din orice nemulțumit,
Todeauna tinzi să crezi
Că doar tu ai pătimit.

Celuilalt de lîngă tine,
Îi atribui tot ce-i rău,
Tu ești cel mai pătimit,
Tu ești ispitit mereu.

El e cel ce te-nvrăjbește,
Tu nu ești un învrăjbit,
El gândește rău de tine,
Tu nicicînd nu ai gândit.

Judecând mereu pe altul,
Singur tu te-ai osîndit.
Care-i partea ta de vină
Pătimaș sau pătimit?

Taina morţii este moartea dreptului şi moartea păcătosului,
Suflet despărţit de trup trece în împărăţia fiinţelor asemenea lui,
În împărăţia spirituală a îngerilor după faptele sale bune sau rele,
Sufletul se uneşte cu îngerii cei buni, sau cu îngerii căzuţi în iad,
Pe pământ sunt zile, nopţi, şi ani; dincolo de mormânt nu este decât veşnicie,
Timpul de după moarte, adică veşnicia “A treia, a noua şi a patruzecea zi”
Misterul morţii este poarta prin care sufletul, despărţindu-se de trup, intră în veşnicie.
Dincolo de mormânt împărăţia timpului nu există.

Ai milă de mine păcătosul…
Doamne Dumnezeule,
Iisus Hristos ca Împarat al universului,
Si stăpânul nostru,

Darul pe care l-am primit,
De la Iisus Hristos în sfântul botez,
O binecuvantare sfântă,
Pentru a nu intra în păcat,

Cheia vieţii duhovniceşti,
Este disciplina minţii,
Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu,
Miluieşte-mă pe mine, păcătosul.

Un univers de cascade orbite-s de lumina din zare,
Un univers de lumini îşi poartă în minţi insomnia,
Angelicul cor neobosind îţi aduce cântare
Ave Maria!

Şi noi pe pământ în umbrire vrem să aducem lumină
Când reci insomnii ne îneacă în oceanul de gheaţă
Arde din noi sărăcia cu o fulgerare senină,
Arde neruşinarea din faţă-mi!

A cerului bramă-i deschisă şi slava de-acolo coboară
Armonii invizibile ne cheamă acolo la ceruri
Şi toţi de aici urcăm spre cer ca pe-o scară
Îmbătaţi de misteruri.

Şi poetul poeme nu scrie de tristeţe, de dor, de iubire,
Un univers de lumini îi poartă în minţi insomnia
Poetul prin vremi versuia poeme-n neştire
Despre Ave Maria.

Căci vremea este aproape.
Mărturisesc oricui aude cuvintele
prorociei din cartea aceasta că,
dacă va adauga cineva ceva la ele,
Dumnezeu îi va adăuga urgiile
scrise în cartea aceasta.
şi dacă scoate cineva ceva
din cuvintele cărţii acestei proorocii,
îi va scoate Dumnezeu partea lui
de la pomul vieţii şi din cetatea sfântă,
scrise în cartea aceasta.

După cum vestea proorocul,
Astăzi a sosit sorocul,
Mieluşelul Domnului,
Dat în jertfă omului,
Să învie-n Slavă mare,
Spre păcatelor- iertare,
Lăudaţi pe Domnul şi vă închinaţi!
Astăzi mare bucurie,
Tot creştinul să o ştie-
Mieluşelul Domnului,
Dar păstor al omului,
A intrat în casă
Nu-l mâhni să iasă,
Lăudaţi pe Domnul şi vă închinaţi!
Astăzi seacă lacrima
Şi zdrobeşte patima
Căci mieluşul Domnului,
Împăratul omului,
Raiul ţi-l găteşte
Chemând părinteşte,
Lăudaţi pe Domnul şi vă închinaţi!

Întinerim, îmbătrânind în fapte bune,
Cu fiecare clipă întinerim,
de ne apropiem, Doamne, de Tine.

“Înnoise-vor ca ale vulturului
tinereţile tale”,
cântă psalmistul David;

Să înnoim haina sufletului,
în orice vreme,
prin spovedanii.

“Fericiţi cei ce nădăjduiesc în Domnul”;
Slavă lui Dumnezeu,
cu mulţumire, să-i aducă tot omul.